PSD ?l atacă pe prefectul Bibarţ: ?Este prefectul PDL, nu prefectul arădenilor?
15.03.2011 ⋅ 0 comentarii
Filiala Arad a Partidului Social-Democrat a reacţionat faţă de discuţia care a avut loc luni între prefectul Călin Bibarţ respectiv un profesor din Şimand şi liderul Sindicatului Democratic din Învăţământul arădean, Dănuţ Ienăşescu, discuţie relatată în mod exclusiv de către www.vestic.ro. Cei din PSD condamnă atitudinea prefectului Bibarţ şi susţin că limbajul acestuia îl pune în incompatibilitate faţă de funcţia pe care o ocupă. „Este o atitudine neprofesionistă şi nedemnă pentru un prefect. Călin Bibarţ confirmă definitiv ceea ce deja ştiam: este prefectul PDL, nu prefectul arădenilor. Este inacceptabil că în loc să vegheze la aplicarea legii, domnul Bibarţ îi protejează pe funcţionarii de la Inspectoratul Şcolar, care comit un abuz. Prefectul Călin Bibarţ şi-a însuşit un limbaj politic, tipic PDL, care este incompatibil cu poziţia sa de înalt funcţionar public. Printr-o astfel de atitudine, Călin Bibarţ decredibilizează funcţia importantă pe care o ocupă. Asistăm la un joc de intimidare instrumentat de PDL prin funcţionarii publici. Ceea ce se întâmplă la Prefectură, la Inspectoratul Şcolar, la Agenţia de Protecţia mediului şi în alte astfel de instituţii arată că obiectivul înscris în Agenda Politică a Uniunii Social Liberale, de a deparazita instituţiile publice de agenţii PDL, este un obiectiv corect. Îi îndemnăm pe arădenii care sunt lezaţi în drepturile lor să nu se lase intimidaţi de această atitudine şi să îşi apere interesele prin mijloace legale”, se arată într-un comunicat remis de biroul de presă al filialei PSD Arad, preşedinte Dorel Căprar.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅