Local

Sindicatele din Arad trimit peste 200 de persoane la mitingul de la Bucureşti

16.03.2011 ⋅ 0 comentarii

Principalele sindicate din Arad trimit peste 200 de persoane la Bucureşti pentru a participa la mitingul de miercuri, o parte plecând deja spre Capitală cu maşini personale sau microbuze, în timp ce restul se vor îmbarca, până marţi seară, în autocare şi trenuri.
Aradul va fi reprezentat la mitingul care va fi organizat, miercuri, în Bucureşti, de sindicatele afiliate la CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR, de la care pleacă spre Capitală peste 200 de oameni.

Cei mai mulţi participanţi din Arad vor fi trimişi de Cartel Alfa.


"Ne-am organizat o sută de oameni care ne deplasăm cu maşini personale, microbuze, autocare şi trenul. O parte au plecat deja, iar ultimii pleacă cu trenul, în cursul serii", a declarat, marţi, liderul Cartel Alfa Arad, Ilie Don.

De la CNSLR Frăţia vor pleca în Capitală 50 de persoane, iar de la sindicatele afiliate la BNS aproximativ 50.

Cei mai puţini reprezentanţi va avea CSDR, care trimite doar un grup de cinci persoane, cu un autoturism.

"Nu avem fonduri pentru a susţine această deplasare. Şi aceşti cinci oameni vor dormi pe la cunoştinţe, lângă Bucureşti, pentru că nu avem bani de cazare. Să vadă Traian Băsescu că nu suntem nişte boieri, cum crede", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, liderul CSDR Arad, Ionel Rusu.

Cele cinci confederaţii sindicale au anunţat că vor organiza în Capitală, miercuri, un miting la care estimează că vor participa 50.000 de persoane, sindicaliştii invitând la protest toţi cetăţenii nemulţumiţi de locul de muncă, întrucât Codul Muncii asumat de Guvern îi va afecta pe toţi angajaţii.

Sindicalişti spun că dacă în urma mitingului nu vor fi rezolvate cererile lor, vor face grevă generală.

Mitingul va avea loc în Piaţa Constituţiei, între orele 12.00 şi 18.00. La protest vor participa atât sindicalişti din Bucureşti, cât şi din ţară, care vor veni cu autocarele între orele 9.00 şi 12.00, prin şase puncte de intrare în Capitală.

USL a făcut apel la susţinerea publică a moţiunii de cenzură pe Codul Muncii, în sensul ca toţi cei interesaţi sau afectaţi de proiectul propus de Guvern să răspundă chemării la manifestare publică a sindicatelor.

"Într-un mod special facem apel la o susţinere publică în perioada care a mai rămas până la moţiune, a cărei dezbatere şi vot vor avea loc miercuri, la susţinere publică din partea celor direct interesaţi, a sindicatelor, patronatelor, tuturor categoriilor de angajarori şi angajaţi afectaţi şi la susţinere publică în dezbaterile de până atunci din partea tuturor celor care consideră că mai are rost în România să existe Parlament, stat de drept şi minime elemente democratice", a declarat copreşedintele USL, Crin Antonescu.

El a arătat că la aceste demonstraţii, mitinguri sau întâlniri care vor precede dezbaterea din Parlament a moţiunii de cenzură va participa atât el, cât şi liderul PSD, Victor Ponta.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro