Local

Statul cheltuieşte 150 milioane lei pentru supervizarea lucrărilor la autostrăzile care nu există

29.03.2011 ⋅ 0 comentarii

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să contracteze servicii de supervizare a lucrărilor de proiectare şi execuţie a patru autostrăzi de pe Coridorul IV paneuropean, valoarea totală a contractelor fiind estimată la 149,4 milioane lei, fără TVA, potrivit agentiei Mediafax.

Serviciile vizează construcţia şi proiectarea autostrăzilor Orăştie-Sibiu (82 de kilometri), Lugoj-Deva (un tronson de 27,4 km), Nădlac-Arad şi drum de legătură (38,8 km) şi Timişoara-Lugoj (35,1 km).

Contractul cu valoarea estimată cea mai ridicată, de 72,95 milioane lei, este pentru autostrada Orăştie-Sibiu. Celelalte trei contracte de supervizare au fost evaluate la 24,48 milioane lei pentru segmentul Lugoj-Deva, 27,61 milioane lei pentru Nădlac-Arad şi 24,41 milioane lei pentru Timişoara-Lugoj.

Proiectele sunt finanţate de Uniunea Europeană (85%) şi de Guvern (15%).

Acordurile vor dura 81 de luni de la data adjudecării.

Autoritatea contractantă va atribui contractele prin licitaţie deschisă, criteriile fiind propunerea tehnică, cu o pondere de 70% şi preţul ofertei (30%).

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 mai.

Pentru construcţia celor două loturi ale tronsonului de autostradă Timişoara-Lugoj, CNADNR a primit 17 oferte iar contractele sunt estimate la 878,44 milioane lei, fără TVA.

La Nădlac-Arad, Compania de Drumuri a primit 15 oferte pentru construcţia celor două loturi ale tronsonului de autostradă, estimată la 993,6 milioane lei, fără TVA.

Pentru construcţia autostrăzii Orăştie-Sibiu, proiect de 2,93 miliarde lei fără TVA, s-au înscris la licitaţie un număr de 53 de companii, iar pentru construcţia unui tronson de 27,4 kilometri al autostrăzii Lugoj-Deva, în lungime totală de 99,5 kilometri, CNADNR a primit nouă oferte, valoarea estimativă a lucrărilor fiind de 1,11 miliarde lei, fără TVA.

Cele patru autostrăzi fac parte din Coridorul IV paneuropean, care începe în Germania la Nurenberg şi continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa şi continuă până la Istanbul.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro