Local

Rom?ncă prinsă ?ncerc?nd să treacă graniţa, o minoră, cu procură falsă

04.04.2011 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o româncă care a încercat să scoată ilegal din ţară un minor prezentând la controlul de frontieră o procură notarială falsă.

 Femiea însoţită de minor s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, iar în conformitate cu Legea 248/ 2005,  aceasta a prezentat pe lângă documentele de trecere a frontierei şi o procură notarială pentru  fata care o însoţea. Cu ocazia controlului de frontieră s-a constat că documentul notarial prezentat la control nu conţine elementele de identificare specifice actului original, (ştampila notarială a fost scanată, iar timbrul sec aplicat nu are continuitate). Astfel s-a luat legătura cu Biroul Notarial emitent de unde s-a comunicat că încheierea notarială prezentată este falsă. Din declaraţia femeii şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta este cetăţean român, Mariana B., în vârstă de 55 ani şi minora C.A., în vârstă de 16 ani.

Mariana B. a declarat că procura notarială pe care a prezentat-o la ieşirea din România, a obţinut-o de la părinţii  tinerei şi s-a folosit de acest document deoarece intenţiona să o ducă pe minoră în Franţa. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, iar la final se vor lua măsurile măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Observator.info

Autor: A.M.C ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro