Weekend marcat de incendii - locuinţe ?n flăcări şi vegetaţie arsă
11.04.2011 ⋅ 0 comentarii
Subunităţile ISU Arad din Bârzava şi Chişineu Criş au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetaţie uscată, pe raza localităţii Conop, respectiv pe digul de protecţie al râului Crişul Alb. În primul caz a ars vegetaţie uscată pe aproximativ 100 de metri pătraţi, pe marginea DN 7, iar la Chişineu Criş, unde intervenţia a durat aproape două ore flăcările au mistuit 2000 de metri pătraţi de vegetaţie. În ambele cazuri, potrivit primelor cercetări efectuate la faţa locului, incendiile au avut drept cauze fumatul în locuri nepermise. Garda de Intervenţie Sebiş a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă particulară din Rănuşa, comuna Moneasa. Intervenţia a durat o oră şi jumătate, fiind salvate bunuri în valoare de 200.000 de lei. Au ars aproximativ 50 de metri pătraţi de acoperiş, cel mai probabil din cauza unui coş de fum necurăţat sau amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile. În aceeaşi zi, subofiţerii din cadrul Gărzii de Intervenţie Sebiş au intervenit şi pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişul unei locuinţe particulare din Groşeni. Cei şase subofiţeri au reuşit să lichideze incendiul în mai puţin de o oră, valoarea bunurilor salvate fiind estimată la aproximativ 350.000 de lei. Au ars 150 de metri pătraţi de acoperiş (plăci bituminoase şi material lemnos) şi s-au degradat grinzile din lemn şi tavanul de rigips. Cauza probabilă de incendiu – coş, canal de fum neprotejat termic.
Sursa: Observator.info
Autor: A.M.C ⋅