Local

CLC şi Explorer amenajează ?Oaza Mureşului?

14.04.2011 ⋅ 0 comentarii

Miercuri s-a semnat parteneriatul “Oaza Mureşului”, între Consiliul Local Civic, Asociaţia Explorer – Filiala Arad şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad. Proiectul a fost prezentat într-o conferinţă de presă susţinută de alpinistul Zsolt Torok, din partea asociaţiei Explorer-Filiala Arad, Sebastian Popescu şi Sebastian Bulumac - din partea Consiliului Local Civic Arad. Obiectul acestui parteneriat este o suprafaţă de 4 hectare, inaccesibilă momentan, aflată în zona digului (lângă stadionul “Gloria”), pe malul drept al râului Mureş, în amonte de Podul Traian şi administrată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad. În urma acestui parteneriat, CLC şi Asociaţia Explorer se obligă să amenejaze şi să intreţină această zonă. “În această săptămână vom demara lucrările de ecologizare şi amenajare a zonei, pe care am ales să o denumim , păstrând însă caracteristicul ei natural sălbatic. Scopul nostru este să transformăm această oază de verdeaţă aflată la mică distanţă de centrul oraşului într-un spaţiu de agrement accesibil pentru diverse activităţi în mijlocul naturii, cum ar fi: plimbări, jogging, ciclism, diverse evenimente. Estimăm că in cel mult o lună vom finaliza amenajarea Oazei Mureşului şi intenţionăm ca la inaugurare să organizăm împreună cu instituţiile şcolare un . De asemenea, după amenajarea zonei, vom propune Primăriei montarea unor panouri care să înştiinţeze că în incinta Oazei Mureşului este interzisă camparea, depozitarea deşeurilor, focul deschis, precum şi organizarea unor evenimente care să perturbe liniştea publică”, spun cei de la Consiliul Local Civic.

CLC şi Asociaţia Explorer-Filiala Arad se angajează că vor amenaja zona folosindu-se de resurse proprii, fără să solicite sprijin financiar de la instituţii publice.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro