Local

?n cur?nd va fi dezvelit un bust al ?Seniorului? Corneliu Coposu ?n parcul Pădurice

14.04.2011 ⋅ 0 comentarii

După câţiva ani de inactivitate, în aceste zile s-au făcut demersuri pentru reluarea activităţii filialei Arad a Fundaţiei „Corneliu Coposu”. Prima întâlnire a membrilor a avut loc săptămâna trecută, în sala 60 din Palatul Administrativ, atunci fiind ales un Comitet Executiv Provizoriu. Miercuri seara a avut loc o a doua întâlnire a membrilor, în sediul asociaţiei „Amicii Regelui Mihai” de pe strada Lucian Blaga. Cel mai important proiect al „Fundaţiei Corneliu Coposu” este amplasarea unui bust al „Seniorului” în parcul Pădurice, acest parc purtând denumirea oficială de „Parcul Corneliu Coposu”. „Astăzi (miercuri, n.r.) ne întâlnim pentru a doua oară, scopul nostru este de a reface Fundaţia Corneliu Coposu filiala Arad. Ea a fost înfiinţată în 1999 la Arad, prin sentinţă judecătorească. La nivel naţional Fundaţia era condusă de surorile Coposu. Ca obiective, după reorganizare, ar fi dezvelirea soclului şi bustului lui Corneliu Coposu. Sculptura este deja realizată de către sculptorul Dumitru Şerban. Ea va fi amplasată la Podgoria, în Parcul Corneliu Coposu, cu faţa spre Bulevardul Revoluţiei”, a declarat consilierul municipal PNL Tiberiu Dekany, membru în comitetul provizoriu de conducere al Fundaţiei.

Amplasarea bustului fruntaşului PNŢCD va fi asigurată de către Primăria Arad, având în vedere costurile legate de autorizaţiile necesare. Membrii Fundaţiei au discutat miercuri despre protocolul ce va fi încheiat cu Primăria pentru amplasarea bustului dar şi despre posibilităţile juridice prin care administraţia oraşului va putea, legal, să amplaseze bustul. Membrii Fundaţiei vor să încheie un protocol cu Primăria, prin care să ceară atribuirea unui sediu în curtea clădirii unde se află spaţiul asociaţiei „Amicii Regelui Mihai”, dar şi să emită la rândul lor invitaţii pentru ceremonia de dezvelire a bustului.

„Corneliu Coposu a fost denumit de noi românii drept Seniorul sau Preşedintele moral al României. Are legătură cu tot ce înseamnă România, inclusiv cu Aradul. Există şi o legătură personală pe care a avut-o cu Aradul, prin familia Ion şi Maria Hui. Venea deseori la Arad şi împreună cu Asociaţia Amicii Regelui Mihai am organizat în 1992 o conferinţă prin care am reuşit să unificăm toate forţele monarhiste din ţară, conferinţă pe care prezidat-o Corneliu Coposu”, a mai dezvăluit Tiberiu Dekany. Ioan Hui a fost deputat de Arad din partea PNŢCD, în legislatura 1992-1996, şi preşedinte al Fundaţiei „Corneliu Coposu” filiala Arad până la deces.

Alte activităţi ale Fundaţiei vor fi „propagarea credinţei în Dumnezeu, a valorilor morale în politică fără a ţine partea unui partid sau altuia, acordarea unor burse pentru tineri şi nu în ultimul rând propagarea adevărului despre monarhia constituţională şi promovarea acestei credinţe ca soluţie certă pentru România”.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro