Local

12 milioane de euro din bani europeni, ?mpărţiţi la nivel de Arad ?n patru Grupuri de Acţiune Locală

18.04.2011 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, împreună cu vicepreşedintele Adrian Ţolea, au anunţat că judeţul Arad a câştigat patru proiecte privind finanţări acordate Grupurilor de Acţiune Locală. Un astfel de Grup de Acţiune Locală (GAL) este o asociaţie microregională (pe un areal geografic ce cuprinde câteva localităţi) constituită în baza principiului parteneriatului public privat între fermieri şi administraţiile publice locale. Din 160 de proiecte depuse la nivel naţional, vor fi finanţate doar jumătate. Din cele 80, patru cuprinde zone din judeţul Arad, acesta fiind acoperit aproape în totalitate. Cele patru GAL-uri arădene sunt: Lunca Mureşului de Jos (oraşul Pecica şi unele comune din jur, inclusiv două din judeţul Timiş), Miniş-Măderat (oraşul Pâncota şi comunele din Podgorie), Valea Superioară a Crişului Alb (oraşul Sebiş, comunele din partea de nord-est a judeţului plus una din judeţul Bihor), Microregiunea Crişul Alb şi Negru (oraşul Chişineu Criş împreună cu mai multe comune din nordul, centrul şi vestul judeţului). Cele patru GAL-uri vor primi finanţări pentru proiecte în valoare de 3 milioane de euro fiecare, investiţiile totale trecând de 4 milioane/GAL dacă adunăm şi partea de cofinanţare.

Conform prezentării făcute de Adrian Ţolea, banii vor putea fi accesaţi pe mai multe linii de finanţare cuprinse în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (cum sunt 1.2.5, 3.2.2., etc).  Adică, vor putea fi aprobate diferite proiecte de interes local, cum ar fi cele de infrastructură, promovarea agroturismului, creşterea gradului de dotare tehnică a agriculturilor etc. Fiecare GAL şi-a asumat o serie de patru obiective, în funcţie specificul zonei. Accentul este pus pe dezvoltarea rurală, de aceea procentul populaţiei urbane trebuie să fie de maxim 25% (aşa se explică prezenţa doar a unui singur oraş în fiecare GAL).

Adrian Ţolea a explicat cum aceste GAL-uri vor fi de mare ajutor administraţiilor şi fermierilor arădeni, deoarece ei singuri vor hotărî ce proiecte să fie finanţate. „Diferenţa este că până acum, proiectele intrau într-o competiţie naţională, unde au fost foarte mulţi aplicanţi şi şanse foarte mici de reuşită. Pentru cele trei milioane de euro din fiecare zonă, intră în competiţie doar locuitorii din acele zone. Este cert că până în anul 2013, în Arad vor intra 12 milioane de euro”, a declarat Adrian Ţolea. Oficialii Consiliului Judeţean spun că prin aceste GAL-uri  se vor selecta mai bine proiectele, decizia fiind  clar descentralizată, adusă mai aproape de nivelul beneficiarilor de proiecte.  Constituirea şi finanţarea GAL-urilor face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, axa IV, programul „Leader”. Cei din CJA şi-ar fi dorit însă implementarea mai rapidă a programului. De reţinut că nu există niciun fel de condiţionări privind alocarea banilor într-un anumit procent spre zona administraţiilor locale sau spre zona privată. Decizia va aparţine exclusiv comitetelor de conducere ale GAL-urilor, fiecare trebuind să se gospodărească în conformitate cu dorinţele membrilor.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro