Local

Şedinţă fulger la CJA pentru aprobarea modificării unor date ce trebuiau trimise la Bucureşti

18.04.2011 ⋅ 0 comentarii

Consilierii judeţeni au fost convocaţi luni pentru o scurtă şedinţă de Consiliu în vederea aprobării unor modificări aduse indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectului de reabilitare a drumului judeţean Arad-Secusigiu – limită judeţ Timiş. Acest drum va fi predat în administrare Ministerului Dezvoltării Regionale, care urmează să-l reabiliteze în cadrul programului guvernamental „10.000 km drumuri judeţene şi locale”.  Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, a explicat că modificările necesare, solicitate de Minister, trebuiau să fie făcute astăzi, când documentele au şi fost transmise Bucureştiului. La apel s-au prezentat puţin peste numărul minim de consilieri necesar pentru a avea cvorum de şedinţă (au fost maxim 20 de consilieri), iar cele două proiecte de hotărâre au fost rezolvate „în doi timpi şi trei mişcări”. Este posibil să fi fost stabilit un nou record de operabilitate în privinţa şedinţelor CJA, având în vedere că procedurile nu au durat mai mult de 30 de secunde. Practic, a fost aprobată ordinea de zi, iar cele două puncte au fost votate în unanimitate. Nu s-a dat citire denumirii proiectelor de hotărâre, fiecare consilier având în faţă ordinea de zi.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro