S?mbăta asta bicicletele pun din nou stăp?nire pe străzile Aradului!
04.05.2011 ⋅ 0 comentarii
Se apropie data de 7 mai, atunci când Consiliul Local Civic organizează un eveniment mult-aşteptat de cei care circulă sau le-ar plăcea să circule cu bicicleta prin Arad. Sâmbătă aşadar, de la ora 13.30, arădenii sunt aşteptaţi în Piaţa „Avram Iancu” (în spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici”), la a doua ediţie a „Marşului bicicliştilor”, eveniment care se va desfăşura, ca şi anul trecut, sub sloganul adresat administraţiei locale: „Daţi Aradului piste pentru biciclişti!”.
Proiect ca la Timişoara
„După 21 de ani de la Revoluţie în Arad nu s-a amenajat niciun metru de pistă pentru biciclişti. Ştim că există în lucru studii de fezabilitate, dar noi cerem urgentarea acestor demersuri, pentru siguranţa şi fluenţa traficului în municipiu”, a declarat Andrei Ando, fondator al CLC şi preşedinte al ONG-ului Alternativa Civică Arădeană.
Ca o noutate, în acest an va exista un proiect de hotărâre identic cu unul adoptat de Consiliul Local Municipal Timişoara (oraşul vecin a amenajat până acum 50 de kilometri de piste pentru biciclişti), care va fi suspus votului consilierilor municipali din Arad. Proiectul, care va fi introdus pe ordinea de zi cu ajutorul consilierului Tiberiu Dekany, prevede ca instituţiile şi magazinele care ocupă o suprafaţă mai mare de 500 mp să asigure rasteluri pentru biciclete, iar trotuarele mai late de 2 metri să fie trasate pentru a se putea circula cu bicicletele.
Totodată, iniţiatorii Cupei Aradului la Ciclism, desfăşurate cu o săptămână înainte de „Marşul bicicliştilor”, au fost invitaţi de CLC să li se alăture sâmbătă, „într-o plimbare lejeră prin Arad”. „Organizând Cupa Aradului la Ciclism, administraţia locală a îmbrăţişat iniţiativa CLC şi a recunoscut apetitul arădenilor pentru acest aspect”, a subliniat Andrei Ando.
Traseu „ciuntit” de primărie
Totuşi, conform reprezentanţilor CLC, primăria se pare că a pus mici piedici desfăşurării acestei acţiuni a bicicliştilor, forţându-i pe organizatori să reducă traseul propus iniţial, la jumătate. Motivul invocat a fost lipsa de personal din partea Poliţiei Locale, cea care ar trebui să asigure ordinea şi siguranţa în timpul desfăşurării acţiunii. „Ni s-a propus chiar să parcurgem doar traseul Teatru – Podgoria şi retur, dar lucrul acesta a fost de neacceptat din partea noastră”, a adăugat Sebastian Bulumac, vicepreşedinte al CLC.
„Ştiind că anul trecut, când au participat 1000 de oameni, nu au existat incidente, este foarte ciudat că s-a invocat acest motiv, mai ales că trăim într-un oraş unde nu ai voie să manifeşti în faţa primăriei, dar plătim printre cele mai mari taxe şi impozite din ţară. Nu avem niciun metru de pistă pentru biciclişti, organizăm acest eveniment o dată la un an şi ni se spune că în aceste două ore nu există efectivul necesar din partea Poliţiei Locale şi a Poliţiei Rutiere pentru asigurarea bunei desfăşurări a marşului”, şi-a exprimat nemulţumirea vicepreşedintele CLC.
Organizatorii „Marşului bicicliştilor” au mai declarat că după încheierea acestei acţiuni aşteaptă un răspuns oficial din partea administraţiei locale, în legătură cu solicitarea publică a arădenilor („Daţi Aradului piste pentru biciclişti!”). În caz contrar, peste două luni va fi organizat un alt eveniment similar.
Traseul Marşului:
Traseul acceptat de Poliţia Rutieră Arad este următorul: Piaţa “Avram Iancu” - Strada Nicolae Bălcescu - Podul “Decebal” - Strada Eugen Popa - Podul Subcetate - Bulevardul Nicolae Titulescu – Podgoria - Piaţa Gării - Piaţa UTA - Calea Victoriei - Strada George Coşbuc-Strada Horia - Bulevardul Revoluţiei - Piaţa “Avram Iancu” - Strada Nicolae Bălcescu - Podul “Decebal” - parcare patinoar. În parcarea Patinoarului va avea loc o demonstraţie de acrobaţii cu bicicletele – Trial bike.
Organizatorii au pregătit o surpriză pentru ziua de sâmbătă, atunci când au promis să inaugureze deja prima pistă pentru biciclete!
Sursa: Observator.info
Autor: D.M. ⋅