Local

Spectacolul arădean ?Tartuffe? a fost prezentat pe scena Naţionalului din Pecs

17.05.2011 ⋅ 0 comentarii

La finele săptămânii trecute, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad a efectuat o deplasare în Ungaria, la Pecs, unde a prezentat, pe scena sălii mari a Teatrului Naţional Pecs, spectacolul „Tartuffe“, de Moliere.

Spectacolul arădean, realizat de cunoscutul regizor Dan Vasile, a fost prezentat în faţa a sute de spectatori maghiari, traducerea textului fiind asigurată prin videoproiecţie. Emoţiile actorilor, inerente înaintea întâlnirii cu un public nou, s-au risipit repede, după primele scene, iar spectatorilor le-a fost oferită o reprezentaţie de calitate, plină de umor şi de viaţă. La finele spectacolului, actorii din Arad au fost aplaudaţi la scenă deschisă – semn că atât inedita propunere regizorală, cât şi jocul actoricesc au reuşit să cucerească publicul din Pecs.

După încheierea spectacolului, trupa arădeană a fost felicitată de conducerea Teatrului Naţional Pecs, Miklós Rázga, directorul Naţionalului din Pecs, subliniind ca îşi doreşte ca buna colaborare dintre cele două teatre să continue şi pe viitor. Şi viceprimarul oraşului Pecs, Nagz Csaba, a dorit să îi felicite pe actorii arădeni şi a arătat că legăturile strânse dintre teatrele din cele două oraşe se înscriu în protocolul de colaborare stabilit între primăriile Pecs şi Arad.

 Managerul interimar al TCIS Arad, Bogdan Alexandru Costea, a arătat, la rândul său, că, în virtutea acestei colaborări, în luna octombrie a acestui an, Teatrul Naţional din Pecs va fi prezent la Arad, urmând a se stabili cu ce spectacol va fi reprezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Clasic de la Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro