Local

Două trenuri de marfă, blocate la Curtici din cauza protestului angajaţilor de la Electrificare CFR

19.05.2011 ⋅ 0 comentarii

Două trenuri de marfă care urmau să iasă din România prin vama arădeană Curtici sunt blocate, miercuri după-amiază, din cauza protestului declanşat de angajaţii Centrului de Electrificare CFR, care refuză reconectarea locomotivelor la tensiunea electrică, transmite corespondentul MEDIAFAX. Cele două garnituri de tren au ajuns la Curtici miercuri la prânz şi urmau să plece în Ungaria, una având în componenţă vagoane cisternă, iar cealaltă transportând componente auto.

Conform reprezentanţilor Staţiei CFR Curtici, locomotivele au fost scoase de sub tensiune, conform procedurilor, la cererea poliţiştilor de frontieră, care urmau să facă controlul amănunţit asupra vagoanelor. Ulterior, trenurile nu au mai fost reconectate la reţea, responsabilitatea aceasta revenind angajaţilor Centrului de Electrificare CFR, care au declanşat un protest spontan de miercuri dimineaţă.

"Colegii noştri sunt în protest şi nu au reconectat locomotivele, astfel că acestea nu pot pleca. Garniturile nu blochează circulaţia trenurilor pentru că sunt trase pe linii secundare. Nu putem spune cât va dura situaţia, totul depinde de angajaţii de acolo, dacă vor sau nu să reia lucrul. Ei sunt în protest spontan, la fel ca toţi colegii din judeţ angajaţi la Electrificare", a declarat corespondentului MEDIAFAX liderul sindical din cadrul Centrului de Electrificare CFR Arad, Nicolae Farcaşiu. Cei peste o sută de angajaţi din cadrul Centrului de Electrificare CFR din judeţul Arad au oprit spontan lucrul, miercuri, pe termen nelimitat, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna aprilie.

Liderul sindical din cadrul Centrului de Electrificare CFR Arad, Nicolae Farcaşiu, declara, miercuri, că toţi cei 114 salariaţi au încetat spontan lucrul pe termen nelimitat şi că nu vor mai interveni la avariile din reţelele electrificate ale CFR. "Motivul protestului spontan este întârzierea plăţii salariului pe luna aprilie. La avansul care trebuia plătit în 30 aprilie s-a virat jumătate din sumă, iar în 15 mai, când trebuia plătită diferenţa, nu s-a virat nimic", spunea Farcaşiu.

Potrivit sursei citate, cei 114 angajaţi se află la posturi, dar nu lucrează. "În caz că avem solicitări de intervenţie la deranjamente sau avarii, vom refuza să mergem. Legea nu ne permite să scoatem de sub tensiune firele de contact pentru locomotive, dar prin acest protest spontan nici nu vom interveni la avarii", spunea liderul sindical. Potrivit sursei citate, protestul va avea loc până când pe cardurile de salarii ale angajaţilor vor intra sumele restante aferente lunii aprilie. Sindicaliştii de la CFR Electrificare ameninţau că întrerup activitatea, miercuri, de la ora 7.00, pentru că nu şi-au primit salariile pe luna aprilie, precizând că nu vor mai interveni la deranjamente şi la mentenanţa diferitelor lucrări, dar acest lucru nu va duce la oprirea trenurilor.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro