Primăria organizează un concurs ?ntre asociaţiile de proprietari, pentru un ?Arad Curat?
23.05.2011 ⋅ 0 comentarii
Primăria încearcă să stimuleze asociaţiile de proprietari din Arad să se preocupe cât mai mult de aspectul clădirilor şi al spaţiilor verzi aferente fiecăreia, în speranţa ca municipiul să devină mai curat. Tocmai de aceea, în perioada 15 iunie-15 iulie se va desfăşura concursul „ARADUL CURAT“, între asociaţiile de proprietari.
Cele 150 asociaţii de proprietari clasate pe primele trei locuri în concursul “ARADUL CURAT“ vor beneficia de premii constând în material dendrofloricol şi mobilier urban în funcţie de necesităţi. De asemenea, concursul va contribui la selecţia zonelor care vor beneficia de proiecte de regenerare urbană (lucrări edilitar-gospodăreşti şi amenajări urbanistice ) care vor înfrumuseţa zona din imediata apropiere a condominiilor respective şi vor creşte gradul de confort şi civilizaţie al cetăţenilor, după cum promite primăria.
Comisia de evaluare – jurizare va fi formată dintr-un viceprimar în calitate de preşedinte, administratorul public, în calitate de vicepreşedinte, membri numiţi din reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Arad şi angajaţi ai executivului. Primarul va fi cel care va desemna membrii Comisiei, prin dispoziţie.
Orice asociaţie de proprietari din municipiul Arad se poate înscrie în concurs. Înscrierile se fac în perioada 1-15 iunie 2011. Cererile de înscriere se depun la Serviciul Relaţii cu Publicul, Cam.5 din Palatul Cenad zilnic între orele 8 – 18. Comisia de evaluare - jurizare în perioada 01.06-15 07.2011 se va deplasa la condominiile înscrise în concurs pentru a le evalua în ceea ce priveşte aspectul exterior al clădirii precum şi la, aspectul spaţiilor verzi aferente clădirii. Comisia va verifica în principal amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, amenajarea şi curăţenia zonei cu parcări/garaje şi a zonei de intrare în bloc.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅