Local

Falcă: 65% din autostrada Arad-Timişoara e finalizată

25.05.2011 ⋅ 0 comentarii

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susţine că 65 la sută din autostrada Arad-Timişoara a fost finalizată, iar jumătate din lucrări au fost plătite deja constructorilor, afirmând totodată că lucrările la centura rutieră a Aradului au fost executate în proporţie de 50 la sută. Gheorghe Falcă a prezentat, marţi, presei, un film realizat de-a lungul autostrăzii, dintr-un avion de mici dimensiuni, arătând că 15 kilometri din traseu au strat final de asfalt. Potrivit edilului şef al municipiului Arad, lucrările la autostrada Arad-Timişoara sunt realizate în proporţie de 65 la sută, iar 50 la sută au fost decontate. "Sunt decontate 50 la sută din lucrările la autostradă şi avem 15 kilometri de strat final de asfalt, faţă de şase kilometri cât erau în urmă cu două luni", a spus primarul. În ceea ce priveşte centura rutieră a municipiului Arad, parte din coridorul IV paneuropean, Gheorghe Falcă a spus că lucrările au fost executate în proporţie de 50 la sută şi au fost plătite în proporţie de 35 la sută. Primarul a precizat că, având în vedere stadiul actual al celor două şantiere, autostrada şi centura pot fi deschise traficului în primăvara anului 2012. Lucrările la autostrada Timişoara-Arad au început în vara anului 2009, iar ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, afirma că aceasta ar trebui să fie dată în folosinţă la sfârşitul anului 2011.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro