Local

Profesorul arădean Vasile Popovici va fi ambasadorul Rom?niei ?n Portugalia

02.06.2011 ⋅ 0 comentarii

Vasile Popovici, propus pentru postul de ambasador în Portugalia, a primit, miercuri, avizul senatorilor şi deputaţilor din comisiile de politică externă, fiind înregistrate 26 de voturi favorabile şi unul "împotrivă".

Vasile Popovici le-a spus deputaţilor şi senatorilor, la audierile din Parlament, că are printre obiective sensibilizarea Lisabonei faţă de Republica Moldova şi creşterea schimburilor economice româno-portugheze cu circa 50% anual.

El a prezentat un raport al activităţii sale din trecut, dar şi obiectivele pe care şi le propune pentru noua misiune.

"La capitolul politico-diplomatic - în afara vizitelor la nivel înalt care se impun - îmi propun un lucru pe care mi l-am propus şi în Maroc şi care a mers până în 2009 - schimburi la nivelul Parlamentelor, al grupurilor de prietenie. Criza a redus prezenţa dumneavoastră în Maroc, dar sper că acest lucru nu se va întâmpla şi în continuare", a spus el.

Popovici a apreciat că "Portugalia este o ţară aflată în criză, dar cu o influenţă foarte mare în Europa, dar şi în celelalte continente" şi a adăugat că relaţia României cu această ţară este una specială.

"Cu Portugalia avem o relaţiespecială şi pentru că Portugalia, împreună cu Italia, Spania şi România formează flancul sudic al latinităţii", a explicat el.

"Îmi propun sensibilizarea Guvernului portughez faţă de Republica Moldova. Această sensibilizare nu există în prezent, iar Portugalia, deşi sprijină Parteneriatul Estic, nu sprijină în mod deosebit includerea R.Moldova în grupul balcanic de aderare. Acesta va fi un punct important", a spus el.

Popovici a menţionat că îşi propune organizarea, anul viitor, a unui seminar la Bucureşti pe tema absorbţiei fondurilor europene.

Vasile-Gheorghe Popovici este originar din judeţul Arad şi, înainte de Revoluţie, a fost profesor de limba română în Timişoara. În perioada 1992 -1996, a fost deputat de Timiş şi vicepreşedinte al Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaţilor din partea PL'93-PAC.
Din decembrie 1998 până în aprilie 2002, a fost consul general al României la Marsilia. El a revenit în ţară în aprilie 2002, ocupând timp de şase luni funcţia de director al Clubului Întreprinderilor Franceze din Vestul ţării (Centraffer). Ulterior, el şi-a continuat activitatea diplomatică, fiind, din decembrie 2002 până în decembrie 2005, consilier diplomatic pe comunicare la Ambasada României la Paris. Din decembrie 2005 până în prezent a fost ambasadorul României în Regatul Maroc.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro