Local

Gala De Opera la Filarmonica

08.06.2011 ⋅ 0 comentarii

Unul dintre cele mai aşteptate momente ale stagiunii, Gala de operetă, va avea loc joi, 9 iunie, de la ora 19.30 la Filarmonica de Stat din Arad. Aşa cum s-a obişnuit şi din ediţiile precedente, programul serii va fi unul cât se poate de diversificat, pe lângă „clasicii“ Johann Strauss sau Franz Lehar, fiind prezentate şi alte lucrări ale unor compozitori moderni, însă foarte populare. Gala de operetă îi va avea ca solişti pe talentaţii artişti lirici Jowita Sip – soprană şi tenorul Cristian Bălăşescu. Aceştia vor fi acompaniaţi de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat, condusă de maestrul vienez Wolfgang Gröhs.

Wolfgang Gröhs a studiat dirijatul cu Hans Swarowsky, devenind ulterior asistentul acestuia la Staatsoper din Viena, unde a deţinut un post de corepetitor. Începând din 1981 susţine concerte în Germania, Elveţia, Olanda şi Italia, demne de menţionat fiind  stagiile de asistenţă sub îndrumările dirijorilor Giuseppe Patane şi Elio Boncompagni.

În 1987  a devenit dirijorul Teatrului din Klagenfurt şi în 1991 al Teatrului de Operă din Graz.

În 1992 a înfiinţat orchestra Europasymphony, la pupitrul căreia a desfăşurat o vastă activitate concertistică. Este iniţiatorul concertelor  de la Castelul Weikersdorf din Baden şi din 2001, dirijor principal al orchestrei Filarmonicii din Hanoi. De un număr considerabil de ani, Wolfgang Gröhs este dirijor al Festivalului de operă de la Sankt Margarethen.

Născută în Polonia, Jowita Sip a început să studieze baletul şi apoi pianul, continuând  să se specializeze după examenul de maturitate în domeniul artei vocale. A studiat canto şi teatru la Academia de Stat şi la Opera Naţională din Varşovia şi la Universitatea de Muzica şi Arte Plastice din Viena.

Critica  a apreciat constanţa  şi claritatea  vocală a  sopranei, intonaţia precisă şi  expresivitatea ei teatrală. Din timpul anilor de studii, a colaborat în diferite producţii de spectacole.

În anul 2000 a cântat rolul Papagenei într-o producţie a operei Flautul fermecat la Merano iar ca urmare a succesului de care s-a bucurat, în anul 2002 a fost reinvitată pentru rolul Valencienne din Văduva veselă.

Au urmat angajamente la Volksoper din Viena ( 2004 şi 2005) şi la Neue Oper Wien, unde a luat parte la două premiere absolute: Le Balcon  - a compozitorului maghiar Peter Otvos şi Piccoletto, a vienezului  Dieter Kaufmann, în cadrul anului Mozart 2006. În vara anului 2007 Jowita Sip a colaborat cu  Festivalul de operetă de la Viena.  

Cristian Bălăşescu a absolvit în 2009  cursurile de canto ale  Universităţii George Enescu din Iaşi, la clasa profesorului Corneliu Solovăstru. Tenorul s-a specializat la clasele de măiestrie îndrumate de  Mariana Nicolesco  (Brăila, 2002), Toma Popescu (Galaţi ,2004) şi Renee Corenne - SUA ( Timişoara, 2007).

Solist vocal al Teatrului Nae Leonard din Galaţi în perioada anilor 1994 – 2006  iar în prezent membru al Operei Naţionale Române din Timişoara, Cristian Bălăşescu abordează deopotrivă repertoriile de operă şi operetă.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro