Local

Nicu Ioţcu: ?Regionalizarea este o chestiune care ţine de viitorul Rom?niei?

10.06.2011 ⋅ 0 comentarii

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioţcu (PDL), afirmă că, din 2013, România nu va putea accesa fonduri europene fără a avea "un sistem regional" şi trebuie acceptat că regionalizarea "este o chesiunea care ţine de viitorul României".

Întrebat de jurnalişti, joi, la sediul CJ Arad, cum comentează proiectul de reîmpărţire administrativă a României, Nicolae Ioţcu a spus că susţine acest demers.

"De aici încolo nu vom putea accesa fonduri europene fără a avea un sistem regional. Despre modul cum va arăta proiectul de lege, este o temă lansată în dezbatere, dar să acceptăm că regionalizarea este o chestiune care ţine de viitorul României. Să nu discutăm de unde şi ce va fi stabilit, să aşteptăm o propunere concretă. În 2013-2020 trebuie să fim pregătiţi pentru fonduri şi să îndeplinim condiţiile impuse de UE", a spus Ioţcu.
De asemenea, prefectul Aradului, Călin Bibarţ, a declarat, marţi, că susţine reorganizarea administrativă prin înfiinţarea a opt judeţe, însă a spus că opţiunea sa este ca Arad să facă parte dintr-o regiune care să includă Bihor şi Timiş şi care să se numească "Banat-Crişana"

"Optiunea mea este pentru judeţul Banat-Crişana, care să includă Bihor şi să aibă reşedinţa undeva la mijloc", a spus Bibarţ, care a precizat că şi-ar dori ca reşedinţa acestei eventuale regiuni să fie la Arad.

Luni dimineaţă, BPN al PDL a mandatat conducerea partidului să discute cu partenerii din coaliţie pentru elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, după cum a anunţat Gheorghe Flutur.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să nu îşi submineze şansele de a atrage bani europeni, arătând că atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau consilii judeţene trebuie să fie preluate de primării.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să analizeze reorganizarea administrativă a ţării prin înlocuirea celor 41 judeţe cu 8 judeţe mari sau 7 judeţe şi municipiul Bucureşti, arătând că actualul sistem, menţinut din 1968, generează ineficienţă în utilizarea banilor UE şi corupţie.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro