USL respinge desfiinţarea judeţelor şi propune ?nfiinţarea unor structuri regionale care să preia atribuţii de la Guvern
13.06.2011 ⋅ 0 comentarii
Peste 70 de aleşi locali şi lideri ai PSD Arad au participat sâmbătă, la Bucureşti, la lansarea viziunii USL despre administraţia locală. Alături de ei s-au aflat şi reprezentanţi ai PNL şi PC Arad. Într-o sală care a reunit majoritatea reprezentanţilor administraţiei locale din România, fost prezentat proiectul privind dezvoltarea regională. Ideea de bază este că dezvoltarea regională a României trebuie să fie un proces desfăşurat în mai multe etape, cu o largă consultare a cetăţenilor şi a administraţiilor locale.
„PDL încearcă să împartă ţara peste noapte, fără o consultare temeinică, în regiuni care să ţină cont de interesele de partid. După ce miniştrii Udrea şi Igaş au spus, cu câteva săptămâni în urmă, că regionalizarea nu se poate face, că nu va fi eficientă, acum tot guvernul de incompetenţi al lui Boc s-a aliniat la capriciile preşedintelui Băsescu. Noi credem că nu aşa se face reforma administraţiei locale. Unul dintre liderii PDL a enunţat apariţia unor capitale de judeţ, fără ca vreun cetăţean să fie consultat! În opinia PDL, judeţul Arad ar trebui să dispară iar centrul administrativ să se mute la Timişoara! Din ceea ce spune preşedintele Băsescu, înţelegem că această aşa-zis reformă implică mutarea la Timişoara a conducerii tuturor instituţiilor deconcentrate importante, cum ar fi Poliţia, Finanţele, etc. Este o ofensă pe care acest partid o aduce arădenilor!”, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
USL propune integrarea celor 8 regiuni de dezvoltare care există şi în prezent în structura administraţiei locale. „Astfel putem păstra judeţele, care au deja o identitate proprie. Noi credem de exemplu că arădenii au anumite particularităţi faţă de bănăţeni sau bihoreni, care nu pot fi şterse cu buretele. USL îşi propune să adauge un alt nivel, compatibil cu cel european – regiunea – care are în subordine structuri de organizare judeţene şi locale şi la care se opreşte relaţia cu central. USL propune crearea a opt regiuni. Nu va exista o singură capitală regională, vor fi multe centre de interes”, spune Dorel Căprar.
Modelul USL presupune şi înfiinţarea de instituţii noi: Consiliul Regional – Executivul regional condus de un preşedinte ales, transformarea Senatului într-o cameră a puterilor locale şi apariţia Curţilor de Apel regionale. În Consiliul Regional, preşedintele va fi ales direct de cetăţeni şi va funcţiona ca un “premier” al regiunii, ajutat de mai mulţi membri. Rolul Consiliului Regional va fi acela de a genera proiecte de dezvoltare pentru regiune, inclusiv pentru a reduce decalajele de dezvoltare din interiorul regiunilor. Senatul va prelua sarcina legiferării în dezvoltarea regională. Guvernul va desemna 8 prefecţi, câte unul pentru fiecare regiune. Guvernul central va gestiona doar proiectele naţionale, urmând ca toate celelalte proiecte să fie transferate către regiuni (inclusiv în ceea ce priveşte fondurile europene existente în prezentla POS-uri: mediu, resurse umane, administraţie, transporturi etc). Atribuţii urmează să fie definite prin dezbatere publică, împreună cu instituţiile europene, cu autorităţile alese, cu partenerii sociali şi societatea civilă, se vor defini atribuţiile finale ale acestor instituţii.
USL apreciază că această reformă trebuie realizată în etape succesive şi după o dezbatere relevantă la nivelul societăţii româneşti. „Propunem ca reforma să înceapă în 2012 şi să se finalizeze în 2016. Este un proiect pe zeci de ani de acum încolo şi nu trebuie să ne grăbim. În acest sens, trebuie să modificăm şi Constituţia, pentru a include conceptul de regiune” a precizat Dorel Căprar.
Sursa: Observator.info
Autor: C.P ⋅