Cu permis de conducere fals la frontieră
20.06.2011 ⋅ 0 comentarii
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană de sex masculin din România, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
În data de 18.06.2011, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Matei G., în vârstă de 36 ani, la volanul unui autoturism marca ,,OPEL’’.
La controlul specific poliţiştii de frontieră au solicitat bărbatului pe lângă documentele de călătorie şi permisul de conducere italian. Cu ocazia controlului poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la control. Astfel, au fost efectuate verificări amănunţite prin Punctul de Contact Oradea, de unde ni s-a comunicat că pe numele acestuia nu figurează în evidenţe ca fiind posesor de permis de conducere eliberat de autorităţile italiene şi că permisul de conducere nu figurează ca fiind eliberat.
Matei G. a declarat că documentul fals pe care l-a prezentat la frontieră l-a obţinut în Italia, în schimbul sumei de 500 euro, de la o persoană necunoscută. A recurs la această metodă întrucât nu era deţinătorului unui permis de conducere valabil.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei şi cercetării acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. La finalizarea cercetărilor urmează a fi prezentat procurorului, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅