23 de cazuri de hepatită A ?ntr-o localitate din Arad. Apa din f?nt?ni conţine şi E.coli
26.07.2011 ⋅ 0 comentarii
Numărul cazurilor de hepatită de tip A s-a dublat, în ultima săptămână, în localitatea arădeană Milova, ajungând la 23 de bolnavi, în timp ce autorităţile sanitare au constatat că în fântânile localnicilor există bacteria E.coli şi nitraţi peste valorile admise.
Specialiştii epidemiologi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad au declarat, luni, că în ultima săptămână au fost confirmate 13 cazuri noi de hepatită A, majoritatea la copii, iar 14 pacienţi sunt internaţi, din cei 23 confirmaţi în total.
Toate cazurile provin din localitatea Milova, unde medicii continuă prelevarea de probe de la contacţii persoanelor bolnave.
Potrivit dr. Dana Negru, specialist epidemiolog în cadrul DSP Arad, trei dintre ultimii bolnavi confirmaţi nu aveau simptomatologie specifică, fiind din categoria contacţilor, însă li s-au prelevat preventiv probe sanguine.
Cei 23 de bolnavi au vârste cuprinse între şase şi 29 de ani şi toţi au forme uşoare sau medii ale hepatitei A.
Reprezentanţii DSP Arad avertizează însă că în localitatea Milova s-a descoperit că apa din fântâni conţine bacteria E.coli, dar şi alte bacterii, în timp ce cantitatea de nitraţi depăşeşte valorile admise.
"Numărul total de germeni la examinarea microbiologică la probele de apă prelevate este peste valorile normale, dar cel mai grav este că s-a constatat prezenţa E.coli şi a enterococilor, care ar trebui să aibă valoarea zero. Acest lucru demonstrează contaminarea fecală de scurtă şi lungă durată a apei din fântâni", a declarat dr. Dana Negru.
Specialiştii DSP spun că locurile în care se varsă dejecţiile umane sau animale din gospodăriile oamenilor sunt apropiate de sursele de apă, astfel că s-a produs o contaminare a pânzei freatice.
În urmă cu o săptămână, DSP Arad confirma existenţa a zece cazuri de hepatită A în localitatea Milova, majoritatea la copii, în timp ce mai mulţi suspecţi de contractarea virusului erau în aşteptarea rezultatelor analizelor.
Autorităţile sanitare constataseră că familiile celor îmbolnăviţi consumă apă din fântâni, astfel că au fost prelevate probe de apă pentru analize, precizând că analizele nu vor confirma existenţa virusului hepatic, întrucânt nu există posibilitatea de a testa apa la viruşi, ci doar la bacterii.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅