Licitaţie pentru parcări
28.07.2011 ⋅ 0 comentarii
Procedura de atribuire prin licitaţie a locurilor de parcare din municipiul Arad a ajuns în cartierul Alfa. Astfel joi 28 iulie şi vineri 29 iulie, de la ora 9, în incinta cinematografului Arta vor avea loc licitaţiile pentru aceste locuri de parcare.
Primăria a scos la licitaţie 440 de locuri de parcare pentru care s-au înscris 337 de doritori. Având în vedere această situaţie nu va fi nevoie ca proprietarii autoturismelor să liciteze efectiv deoarece sunt locuri de parcare suficiente pentru toţi.
Chiria pentru un loc de parcare pentru un an de zile costă 120 de lei, practic 10 lei pe lună. În schimbul acestei sume, deţinătorul locului de parcare primeşte un dispozitiv cu ajutorul căruia să îşi blocheze locul astfel încât să nu fie ocupat de altcineva.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅