Local

CJA: S-a semnat contractul de achiziţie al maşinilor pentru colectarea selectivă a deşeurilor

29.07.2011 ⋅ 0 comentarii

Contractul de achiziţie al maşinilor din cadrul proiectului "Sistem de management integrat al deşeurilor solide" a fost semnat vineri la Consiliul Judeţean, de către preşedintele Nicolae Ioţcu şi reprezentantul firmei câştigătoare, Radu Grădinariu ("Grădinariu Import-Export" - o societate comercială care a mai furnizat şi o parte din pubele în cadrul aceluiaşi proiect). "Astăzi, prin semnarea acestui contract am încheiat procedura de achiziţii publice din Master Planul de deşeuri. Nu ştiu câte judeţe din ţară au reuşit să ajungă în acest stadiu. Celelalte contracte sunt deja în derulare. Suntem deja la a patra cerere de rambursare, un lucru important având în vedere că există această temă a consumării banilor europeni", a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Conform contractului semnat vineri, CJA va achiziţiona: şapte vehicule de compactare (10 metri cubi) pentru colectarea şi transportul deşeurilor reciclabile din zonele rurale; 10 vehicule cu compactare (16 metri cubi) pentru colectarea şi transportul deşeurilor biodegradabile; un concasor mobil pentru deşeurile din construcţii şi demolări; un autovehicul pick-up care va deservi Staţia de compostare din Arad. Valoarea acestui contract de achiziţii se ridică la 8.805.900 lei fără TVA, adică aproximativ 1.800.000 euro. Maşinile achiziţionate în cadrul acestui proiect vor fi de fabricaţie olandeză (marca DAF), firma câştigătoare fiind reprezentant al constructorului olandez în România.

Nicolae Ioţcu a mai anunţat că „în cel mai scurt timp va începe distribuirea pubelelor şi containerelor pentru colectarea selectivă, precum şi compostoarele individuale în mediul rural, moment din care vom putea spune că judeţul nostru se va alinia la normele europene şi vom începe colectarea selectivă”. Echipamentele de colectare selectivă au sosit la CJA în proporţie de 88%.

Sursa: Observator.info

Autor: L.C ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro