Local

Aglomeraţie mare la Festivalul Sighişoara Medievală. Peste 40 de mii de participanţi!

01.08.2011 ⋅ 0 comentarii

Peste 40 000 de persoane au participat la ediţia din acest an a Festivalului Sighişoara Medievală, care s-a desfăşurat în perioada 27 - 31 iulie, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Primăriei Sighişoara, la ediţia din acest an a Festivalului Sighişoara Medievală. S-au înregistrat 36.352 de turişti în Cetatea Medievală: miercuri au fost peste 1.500, joi şi vineri - peste 5.000 pe zi, sâmbătă - peste 13.500, în timp ce în ultima zi a evenimentului, duminică, au fost peste 11.000.

Ediţia din acest an a Festivalului Sighişoara Medievală, care a început miercuri, a durat, pentru prima dată în istoria manifestării, cinci zile.

La această ediţie, care a stat sub semnul eroului medieval, al vrăjitorului Merlin, Regelui Arthur şi cavalerilor Mesei Rotunde, au fost angrenate zece ordine cavalereşti şi numeroase formaţii de muzică medievală din ţară şi străinătate, iar în cadrul unui spectacol propriu, "Merlin", au apărut peste 120 de cavaleri din patru ordine cavalereşti, actori ai Teatrului Naţional, ai Teatrului Scena şi studenţi ai Universităţii de Arte din Târgu Mureş.

Evenimentul a oferit şi teatru de stradă, teatru pentru copii şi adulţi, muzică şi dansuri medievale, recitaluri, şcoli de luptă medievală, "condamnări la moarte", procesiuni de "vrăjitoare", "incinerarea eroului pierdut", "procese publice", "arderi de vrăjitoare", animaţie medievală, un carnaval, statui mişcătoare, expoziţii etc.

Organizatorii au estimat, iniţial, că în cele cinci zile în Cetate vor fi prezenţi între 40.000 şi 50.000 de turişti.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro