Local

Pentitenciarul Arad desfăşoară un program de "Management al voluntariatului"

02.09.2011 ⋅ 0 comentarii

"Urmare a experienţei îndelungate de colaborare cu comunitatea locală, în cadrul acestui program urmărim atragerea de noi parteneri şi colaboratori în vederea diversificării ofertei socio-educative destinate persoanelor private de libertate", ne/a comunicat Eduard Magold, inspector Penitenciar Arad. Programul implică organizarea unor sesiuni de formare a voluntarilor, în scopul creşterii calităţii intervenţiei, a informării şi a familiarizării acestora cu privire la structura sistemului penitenciar românesc şi legislaţia care reglementează executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Pe baza nevoilor de intervenţie identificate de către specialiştii din cadrul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială (inclusiv prin consultarea persoanelor private de libertate), s-au conturat mai multe direcţii de acţiune. Astfel, voluntarii formaţi vor desfăşura activităţi cu persoanele private de libertate, pe următoarele domenii: dezvoltarea competenţelor personale şi relaţionale, activităţi educaţionale referitoare la cultură şi civilizaţie, limba engleză, dezvoltarea abilitaţilor de relaţionare cu familia, bune maniere, psihoterapie pentru dezvoltarea personală, dobândirea abilitaţilor necesare reîncadrării pe piaţa forţei de munca după liberare, dezvoltarea abilităţilor cultural-artistice (teatru si literatura), promovarea sportului şi a spiritului de echipă, prevenirea unor componente de risc (consum de droguri, transmitere de boli etc.), educaţie ecologică. Considerăm că implicarea unui număr cât mai mare de actori sociali în demersurile de pregătire pentru liberare a persoanelor custodiate de penitenciare, se poate constitui într-un factor decisiv pentru reducerea riscului de recidivă.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro