Local

Pregătiri pentru ?Ziua Pompierilor din Rom?nia?

12.09.2011 ⋅ 0 comentarii

Luni, 12 septembrie, a avut loc în Piaţa Avram Iancu o ceremonie premergătoare celei oficiale de la Alba Iulia.

Data de 13 septembrie reprezintă „Ziua Pompierilor din România”, care pentru prima dată în istorie va fi aniversată de unităţi din mai multe judeţe în „Cetatea Unirii”.

Dar ce semnifică de fapt această dată şi de ce a fost aleasă ca zi naţională a pompierilor? Totul a început în 13 septembrie 1848, când la Dealul Spirii, în apropiere de Bucureşti, s-a dat celebra bătălie dintre o companie de pompieri români, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu şi un corp de armată otoman, condus de Karim Paşa. Pompierii au luptat eroic şi au reuşit să respingă ofensiva otomană.

Însă 13 septembrie a devenit legal sărbătoarea pompierilor abia după un secol, mai exact în anul 1953.

În cadrul ceremoniei au avut loc şi avansări în grad, cum se obişnuieşte şă se facă în fiecare an la astfel de evenimente, iar printre alţii, a ţinut un discurs şi ministrul de Interne, Traian Igaş. La final au avut loc câteva demonstraţii din partea pompierilor, pe care vi le prezentăm mai jos în format video.

Sursa: Observator.info

Autor: Călin Matiuț ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro