Local

Bărbat internat după ce şi-a stropit cu ţuică nevasta şi i-a dat foc

13.09.2011 ⋅ 0 comentarii

Un bărbat a fost internat într-o unitate medicală de specialitate după ce şi-a stropit cu ţuică nevasta şi i-a dat foc, provocându-i arsuri pe mai mult de 25 la sută din suprafaţa corpului.

Parchetul Tribunalului Maramureş a deschis dosar penal în cazul bărbatului, declanşând investigaţii pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Potrivit Parchetului, sâmbătă, Paul Celeniuc, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan cu soţia sa, M.C., a aruncat pe ea ţuică după care i-a dat foc, cauzându-i arsuri în proporţie de 25-30 la sută din suprafaţa corporală.

Celeniuc a fost internat într-o unitate medicală de specialitate, în vederea expertizării medico-legale psihiatrice.
Parchetul va lămuri împrejurările de fapt şi va stabili răspunderea judiciară.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro