Şansa societăţii civile în Arad este coeziunea. Avem asociaţii care se duşmănesc între ele, asociaţii care se concurează între ele. Dacă nu realizăm că forţa unei astfel de construcţii stă nu numai în calitatea actorilor sociali care o compun ci şi în cantitate, cred că societatea civilă arădeană nu va putea emite niciodată pretenţii reale la a fi considerată un partener de dialog al administraţiei. Când spun „niciodată” mă refer la termenul în care îşi va exercita mandatul administrativ puterea locală reticentă la dialog, la dezbatere. Şi nu trebuie să ne amăgim: nu numai PDL, Gheorghe Falcă sau Nicolae Ioţcu sunt setaţi să ignore opiniile noastre, ci orice altă administraţie care va avea o majoritate confortabilă se va manifesta similar, indiferent de zâmbetul larg al opoziţiei de acum şi de braţul pe care ni-l întinde.

Nu cred că societatea civilă arădeană este absentă. Nu este absentă din viaţa socială: avem ONG-uri extraordinar de performante, care au creat practici la nivel naţional; nu este absentă din viaţa politică, unde nu ezită să se manifeste ori de câte ori sesizează derapaje; nu este absentă din concepţia urbanistică a Aradului, unde susţine armonia şi bunul simţ, prin Pro Urbe; nu este absentă din educaţie, din voluntariat, din sport, din activitatea cu tinerii. Problema acestei societăţi civile este că se manifestă izolat, în nişe. Ca în fabula cu racul, broasca şi ştiuca, fiecare încearcă să tragă căruţa spre el, fără să realizeze că de fapt unitatea conferă forţa.

Dacă mă întrebaţi cât este de alarmant că se întâmplă astfel, voi spune că nu este defel alarmant. Suntem abia la începuturi. În Aradul ultimelor decenii a lipsit exerciţiul civic şi trebuie să ne refamiliarizăm cu el. E firesc că fiecare, ca un om înfometat, încearcă să muşte cât mai mult din felia aceasta, este exaltat, vrea să facă el cât mai multe, să se remarce. Când vom constata fiecare dintre noi că nu ne putem remarca izolat, ne vom coaliza şi abia atunci vocea noastră se va face cu adevărat auzită, acţiunile noastre vor avea cu adevărat consistenţă.

Pe o scară de la 1 la 10, aş acorda societăţii civile arădene nota 6, pentru strădanie şi să o încurajez. Ea nu este de nota 6, în mod evident. Dar are posibilitatea să crească. Nu implicarea, nu voinţa de a face îi lipsesc, ne lipsesc, ci mintea limpede, lepădarea de orgolii (unii dintre noi le numeau provinciale), un plan de acţiune unitar. În câteva cuvinte: celeritatea, solidaritatea, amiciţia.

De aceasta am pus bazele Consiliului Local Civic, prin Asociaţia Alternativa Civică Arădeană, pe care am fondat-o: pentru unitate, să acţionăm în sfârşit împreună, ca să putem conferi forţă demersurilor noastre. Demersurilor politice? Nu. Mai degrabă administrative. Cred că societatea civilă are nevoie de consileri locali şi judeţeni, care să o reprezinte. Cred că societatea civilă are nevoie de o platformă coerentă, după care să acţioneze. Cred că societatea civilă are nevoie de obiective concrete, pentru care să militeze, iar finalitatea acţiunilor ei să fie, spre deosebire de finalitatea acţiunilor politicienilor, un pic mai bine pentru comunitate şi nu un pic mai bine pentru liderii comunităţii. Nu o văd ca pe o pârghie sau ca pe o trambulină, ci ca pe acel instrument la îndemâna tuturor cu ajutorul căruia putem contribui, fiecare dintre noi, la un Arad mai prietenos, mai sănătos, mai dezirabil.

Sursa: Observator.info