Alt accident grav la Hanul de la Răscruce, acolo unde au murit ieri doi oameni
19.10.2011 ⋅ 0 comentarii
În cursul nopții, un alt accident grav s-a produs la Hanul de la Răscruce. Locul încă nici nu era bine curățat, după accidentul în care un polițist de frontieră și un arădean își pierduseră viața, ieri dimineața. Un bărbat din Covasna, rulând cu mașina cu viteză excesivă, a derapat și a ieșit în decor. Poliția a constatat că acesta nu avea permis de conducere.
UPDATE
Două persoane au murit, iar alte trei au fost grav rănite, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN 7, în judeţul Arad, după ce un tânăr care nu avea permis de conducere a intrat cu autoturismul într-o depăşire fără se se asigure, maşina izbindu-se de un tractor.
Accidentul a avut loc între localităţile Pecica şi Arad, pe DN 7, în acesta fiind implicat un autoturism Suzuki condus de un tânăr de 26 de ani din Covasna.
Potrivit poliţiştilor arădeni, şoferul nu s-a asigurat la iniţierea manevrei de depăşire şi a pătruns cu maşina pe sensul opus de mers, unde autoturismul a intrat în coliziune cu un autotractor marca DAF.
"În urma accidentului de circulaţie a rezultat decesul conducătorului auto Suzuki şi al unui pasager aflat pe bancheta din spate a aceluiaşi autoturism. De asemenea, au fost accidentate grav încă trei persoane aflate în acelaşi autoturism", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţene, Camelia Tuduce.
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a constatat că tânărul care conducea autoturismul nu deţinea permis de conducere.
Accident mortal şi la Aluniş
În judeţul Arad, miercuri dimineaţă, un bărbat a murit pe drumul judeţean dintre Aluniş şi Fântânele, după ce a intrat cu autoturismul într-un copac de pe marginea drumului. Şoferul avea 37 de ani, iar poliţiştii afirmă că acesta avea viteză accesivă şi a pierdut controlul volanului.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅