Confuzie ?n ceea ce priveşte declararea CNP-ului ?n cadrul recensăm?ntului
25.10.2011 ⋅ 0 comentarii
Deşi recensământul populaţiei a început de câteva zile, instituţiile statului nu reuşesc să ofere cetăţenilor şi recenzorilor un punct de vedere clar în ceea ce priveşte obligativitatea declarării condului numeric personal. Declaraţiile şefilor acestor instituţii se contrazic astfel că în acest moment nu se ştie cu exactitate dacă acest demers este obligatoriu sau opţional.
La debutul recensământului se ştia că declararea CNP-ului este obligatorie însă declaraţia purtătorului de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică a bulversat activitatea recenzorilor.Conform informaţiilor făcute publice de prefectura arădeană, după primele două zile mai dificile, în care s-a înregistrat un procent de circa 7% în ceea ce priveşte persoanele recenzate, ritmul de recenzare în judeţul Arad a crescut. Nu s-au înregistrat probleme deosebite în activitatea recenzorilor.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅