Un Porsche s-a rupt ?n trei ?n urma unui accident ?n Arad! Şoferul de 22 de ani a decedat!
31.10.2011 ⋅ 0 comentarii
Un Porsche Boxtser s-a rupt în trei în urma unui accident care a avut loc în judeţul Arad, pe DN7.
Şoferul bolidului, un tânăr de 22 de ani, circula cu viteză foarte mare şi a încercat să depăşească o coloană de maşini. De pe contrasens venea un Opel în care se aflau un bărbat şi doi copii.
Porsche-ul s-a rupt în trei în urma impactului: două bucăţi au rămas pe carosabil, iar cea de-a treia a ajuns pe linia de tramvai, anunţă Adevărul.
Şoferul bolidului, Robert Indrei, şi-a pierdut viaţa, în timp ce pasagerii din Opel au scăpat cu răni uşoare.
"A făcut multe depăşiri şi pe lângă mine a trecut ca un fulger, la Mândruloc. M-am gândit că se va întâmpla ceva rău. Când am ajuns aici, m-am gândit că el trebuie să fi fost implicat în accident ", a declarat un martor.
"Accidentul rutier a avut loc pe fondul nepăstrării vitezei regulamentare de deplasare. Şoferul a intrat în depăşirea unei coloane pe contrasens, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar dinspre Deva spre Arad. Din cauza impactului puternic, autoturismului Porsche s-a rupt în bucăţi" , a precizat inspector principal Teodor Tudur, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Arad.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅