Local

Spune Nu cersetoriei!

04.11.2011 ⋅ 0 comentarii

Poliția Locală Arad a demarat astăzi seria întâlnirilor cu elevii municipiului în cadrul proiectului ”Spune NU cerșetoriei ! ”, proiect inițiat la începutul lunii septembrie.

Prima întâlnire a avut loc la Colegiul Național ”Moise Nicoară” , unde 20 de elevi din clasele V-VIII au dezbătut împreună cu reprezentanții Poliției Locale problema cerșetoriei în Arad și modul în care poate fi diminuat acest fenomen. Timp de o oră, elevii și-au exprimat în mod deschis opiniile privind atitudinea față de persoanele care practică cerșetoria în stradă. Ei au fost informați despre efectele acestui fenomen și despre acțiunile intreprinse de Poliția Locală Arad pentru diminuarea lui.

La finalul discuțiilor fiecare participant a primit un mic dar care să le amintească în ce mod pot, prin atitudinea lor, să contribuie la combaterea cerșetoriei .

Proiectul ”Spune NU cerșetoriei !” are ca motto un citat celebru al scriitorului Honore de Balzac :  ”Feriți-vă de cerșetori - adevărata sărăcie nu iese pe stradă” și are drept scop reducerea numărului persoanelor care practică cerșetoria în municipiu prin refuzul cetățenilor de a le da bani. Acțiunile de responsabilizare a elevilor prin dialoguri cu reprezentanții Poliției Locale continuă în perioada următoare în alte 9 școli din municipiu.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro