Local

Podul peste Mureș de la Pecica, contestat la București și Bruxelles

10.11.2011 ⋅ 0 comentarii

PSD Arad nu se resemnează cu răspunsul Gărzii de Mediu în problema podului dintre Pecica și Sâmpetru German, și continuă demersul de contestare a lucrărilor. Într-o conferință organizată azi, la care a participat și deputatul Carmen Moldovan, președintele Forumului Ecologist PSD, social-democrații arădeni au anunțat că vor cere la București și la Parlamentul European anularea proiectului.

PSD Arad va merge la București pentru a bloca realizarea podului dintre Pecica și Sâmpetru German, în Parcul Natural Lunca Mureșului. Comisia de Petiții a Parlamentului European, care vine în luna noiembrie în Capitală pentru a discuta subiectul Roșia Montană, va fi informată și asupra situației podului care se construiește peste Mureș, în județul Arad.

Social-democrații admit că ideea podului de la Pecica nu este rea și chiar trebuie susținută, dar nu în condițiile în care acum se realizează.
Potrivit unei situații date publicității de PSD Arad, lucrările la pod au început înainte de eliberarea acordului de mediu, respectiv s-a tăiat o suprafață de cca. 2800 metri pătrați de pădure în luna februarie 2011, deși acordul de mediu a fost eliberat abia în 14 martie 2011.

PSD Arad susține că prevederile acordului de mediu nu sunt respectate, pentru că se lucrează la pod în perioada în care speciile de animale pentru care a fost desemnat situl Natura 2000 Lunca Mureșului Inferior se reproduc, iar depozitarea materialelor de construcție se face în interiorul parcului. De asemenea, PSD a sesizat faptul că în urma lucrărilor s-a redus secșiunea albiei râului.

Social-democrații admit că ideea podului de la Pecica nu este rea și chiar trebuie susținută, dar nu în condițiile în care acum se realizează.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro