Start la Ecomediu
24.11.2011 ⋅ 0 comentarii
Expo Arad a deschis astăzi uşile celei de a IX-a ediţii a târgului Ecomediu. Evenimentul din acest an a adus la Arad două premiere, una naţională şi alta mondială. O firmă din Ungaria şi-a prezentat pentru prima dată invenţia, un aparat pentru reciclarea peturilor, în timp ce o firmă italiană a adus pentru prima oară în România un sistem inovativ pentru colectarea deşeurilor. În paralel cu expoziţia, timp de trei zile, se vor desfăşura o serie de evenimente menite să reunească pe parcursul celor trei zile specialişti în protecţia mediului din ţară şi din străinătate.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅