Local

Atentie: noi inselaciuni prin telefon

28.11.2011 ⋅ 0 comentarii

 

Pentru că în astfel de vremuri de criză, orice câştig este binevenit, orice premiu câştigat, orice sumă de bani primită fără efort trezeşte interesul maxim, dar nu şi atenţia sporită, iar gândul unui câştig substanţial obţinut în mod gratuit ne face să uităm detaliile şi să nu gândim de două ori înainte de a forma un număr de telefon, poliţiştii timişeni încearcă să atragă atenţia asupra unor lucruri care vă pot transforma foarte uşor în victime.   Ca urmare a tentativelor de fraudă prin diverse mijloace de comunicare, inclusiv prin mesaje scrise sau apeluri telefonice, poliţia doreşte să prevină şi să întâmpine astfel de acţiuni prin care persoane neautorizate, urmăresc înşelarea persoanelor şi obţinerea de câştiguri ilicite.       Este bine de ştiut că reprezentanţii societăţilor de telefonie, mobilă sau fixă, nu solicită niciodată clienţilor săi prin mesaje scrise, apeluri telefonice sau prin oricare alte modalităţi, informaţii referitoare la coduri de reîncărcare sau numere de conturi bancare şi nici nu solicită plata urgentă a unor sume de bani, altele decât cele datorate în conformitate cu contractul de abonament sau în conformitate cu regulamentul loteriilor promoţionale organizate. Pentru ca trebuie să se ştie un lucru extrem de clar, la astfel de concursuri sau tombole, cei care sună pentru a vă anunţa de câştigarea vreunui premiu trebuie să se prezinte, să spună din partea cui sună şi pentru ce vă sună, nu doar să repete de mai multe ori numărul de telefon la care trebuie să sunaţi pentru ca răuvoitorii să se îmbogăţească pe urma naivităţii românilor.     „Câştigătorul” trebuie să înţeleagă faptul că nu va primi niciodată un premiu numai pentru că există în baza de date a unui furnizor de servicii, deoarece orice concurs este mediatizat şi este obligatorie existenţa unui regulament de desfăşurare, accesibil tuturor celor care doresc să-l consulte.      Nu daţi curs anunţurilor “surpriză” de genul “aţi fost ales pentru câştigarea unui premiu de xxxx mii de euro, pentru a intra in posesia premiului sunaţi la xxxxxx″ deoarece nimeni şi nicio companie din România sau din lume nu ia numere la nimereală din cartea de telefon pentru a acorda premii de mii de euro unor persoane la întâmplare.       Şi nu puţini sunt cei care cad în plasa acestor tip de înşelăciuni. După primirea apelurilor surpriză, cetăţenii sună imediat la numărul indicat, unde sunt informaţi că trebuie să răspundă la o serie de întrebări privind vârsta, adresa şi alte date personale pentru a putea intra în posesia unui premiu care va putea fi aşteptat mult timp pentru că în locul acestuia va veni doar o factură încărcată la telefon.   Unei astfel de oferte a fost victimă şi H. A. PAUL, din Timişoara, care în data de 23.11.2011, în jurul orei 10.00, a fost apelat de un necunoscut pe telefonul fix, care s-a prezentat ca fiind director la o companie de telefonie fixă. „Directorul” i-a spus că a câştigat suma de 50.000 lei, dar pentru ridicarea premiului va trebui să încarce trei cartele telefonice cu suma de 40 euro. După ce victima s-a conformat şi a încărcat cei 40 de euro, a comunicat suspectului codurile celor trei cartele. La scurt timp, când si-a dat seama că a fost păcălit, omul a sunat la poliţie pentru a reclama fapta.   Fiecare cetăţean trebuie să ştie că, în general, pentru a câştiga un premiu, presupune participarea voluntară la un concurs sau competiţie. Chiar dacă participantul nu trebuie să treacă anumite probe speciale, este necesară cel puţin înscrierea voluntară. Este vorba despre acceptul clar de a participa la un concurs al cărui regulament trebuie obligatoriu cunoscut de către participant.    Pentru a evita comiterea unei înşelăciuni, poliţia vă recomandă:   - să nu daţi curs solicitărilor venite de la persoane necunoscute sau care, recomandându-se a fi angajaţi unor astfel de societăţi, vă anunţă că aţi câştigat un premiu şi pe lângă solicitările referitoare la datele din cartea de identitate/buletinul de identitate, mai solicită  tastarea anumitor coduri, informaţii referitoare la conturi bancare sau alte informaţii de natură confidenţială (parole personale de acces la contul de abonat, etc.);    - să nu daţi curs solicitărilor exprese de a achiziţiona diverse cartele reîncărcabile şi de a comunica codurile acestora de reîncărcare în scopul de a primi diverse premii sau bonusuri/ facilităţi;   - să nu răspundeţi solicitărilor de a efectua plata urgentă a unor sume de bani pentru a intra în posesia unor premii câştigate în urma aşa - ziselor campanii;   Dacă identificaţi o tentativă de fraudă sau, în cel mai rău caz sunteţi victima unei înşelăciuni, apelaţi serviciul de urgenţă să aduceţi la cunoştinţă poliţiei cele întâmplate!

Sursa: Observator.info

Autor: observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro