Local

Dăruieşte şi tu, un copil va z?mbii de Crăciun!.

07.12.2011 ⋅ 0 comentarii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Parohia Arad Micălaca Veche, în parteneriat cu magazinul Carrefour Arad şi instituţii de învăţământ arădene – Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta, Colegiul Economic, Liceul de Artă Sabin Drăgoi, Liceul Francisc Neumann şi Grădiniţa PN 11 Arad – doreşte să vină în sprijinul semenilor nevoiaşi din parohie, derulând în perioada 1 – 23 decembrie o campanie de strângere de fonduri, în urma căreia vor fi alcătuite pachetele conţinând dulciuri, rechizite, jucării şi articole de îmbrăcăminte. În ziua Naşterii Domnului, Moş Crăciun va aduce bucuria primirii darurilor în biserica cu hramul Naşterea Domnului din parohia arădeană.



Proiectul este coordonat de doamna profesoară Carmen Crişan şi reprezintă materializarea unei dorinţe apărută în urma participării coordonatorului de proiect la cursurile de formare profesională în ocupaţia manager proiect organizate de Arhiepiscopia Aradului în cadrul proiectului POSDRU „Implicarea preoţilor şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei”, proiect cofinanţat din Fondul Social European. Prezenta activitate va consta în prezenţa zilnică timp de câteva ore în Carrefour în perioada amintită, adresând cumpărătorilor invitaţia de a participa la efortul parohiei de a aduce bucurie şi în sufletul şi viaţa unor copii necăjiţi. Toţi voluntarii implicaţi în proiect vor confecţiona diferite obiecte şi articole specifice Praznicului Naşterii Domnului pe care le vor oferi celor ce vor trece prin faţa standului. Totodată, pentru efortul depus, ei vor primi un cadou simbolic din partea gazdei, Carrefour Arad.



 

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro