Autostrada Arad-Timișoara va fi inaugurată s?mbătă
14.12.2011 ⋅ 0 comentarii
Pe cei 32 de kilometri ai autostrăzii Arad-Timișoara vom putea circula începând de sâmbătă, au declarat, pentru Capital, surse oficiale din Ministerul Transporturilor.
Termenul dat de Transporturi pentru finalizarea autostrăzii Arad-Timișoara va fi respectat. Italienii de la Astaldi și spaniolii de la FCC vor termina lucrările la acest proiect în această săptămână, inaugurarea oficială urmând a se face sâmbătă, cel mai probabil în prezența ministrului Transporturilor Anca Boagiu și a primului ministru Emil Boc.
Până în noiembrie, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) achitase către asocierea Astaldi - FCC 73% din valoarea contractului, respectiv 357,12 milioane de lei, circa 81,9 milioane de euro (la un curs de 4,36 lei/euro)
La autostradă s-a lucrat chiar și când temperaturile au scăzut sub 0 grade. "Există un utilaj care merge cu 80-100 de metri în fața celui care așterne asfaltul și încalzește stratul suport, până la 60-70 grade Celsius, astfel că în momentul în care se așterne stratul de uzură, carosabilul are o temperatură de peste 30 de grade Celsius. Acest fapt, combinat cu cealaltă măsură pe care am luat-o în privința calității, și anume aditivarea bitumului cu un aditiv special folosit mai ales în țările nordice, permite așternerea de asfalt și în condiții de temperaturi scăzute sub 10 grade Celsius“, a declarat Mircea Melut, director de producție al DRDP Timis, pentru publicația ”Opinia Timișoarei”.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅