Crăciunul, vestit de colindători ?n port popular, dubaşi, stelaşi, copii de grădiniţă, corurile bisericilor
21.12.2011 ⋅ 0 comentarii
Luni, pe 19 decembrie, în Vărădia de Mureş a avut loc cea de-a doua ediţie a Concertului Interconfesional de Colinde, organizat de Primăria localităţii, în colaborare cu Şcoala Generală, Şcoala Specială şi Consiliul Local. Spectacolul de colinde a fost o reuşită deplină, cel mai bun semn fiind umplerea până la refuz a cochetului Cămin Cultural din Vărădia de Mureş. Au cântat colinde oameni de toate vârstele, de la copiii de grădiniţă şi până la pensionarii din corurile bisericilor ortodoxe. Fiecare moment artistic a fost unul de excepţie, fiind savurat de asistenţă şi răsplătit cu aplauze energice. „Este a doua ediţie în acest. Specificul concertului este interconfesional, participă colindători atât din Vărădia de Mureş cât şi din alte localităţi ale judeţului Arad. Sunt şi copii de la Şcoala Generală, şi adulţi, este un lucru deosebit. Am organizat acest eveniment pentru a menţine vii tradiţiile locale, pentru a le perpetua. Doresc să le mulţumesc tuturor care au contribuit la organizarea acestui eveniment: Consiliului Local, angajaţilor Primăriei Vărădia de Mureş, conducerii şi profesorilor şcolilor Generală şi Specială din comună, precum şi tuturor celor care au urcat astăzi pe scenă”, ne-a spus primarul Vărădiei de Mureş, Mircea Miclea, despre frumosul program la care am avut privilegiul să asistăm în seara de luni. Spectacolul de colinde a fost cu siguranţă o bună repetiţie pentru colindătorii din Vărădia de Mureş, cei care în seara zilei de 24 decembrie vor merge pe la vărădenilor ca să vestească naşterea pruncului Iisus Hristos. Pe scena căminulul cultural din Vărădia de Mureş au urcat, pe rând: Dubaşii din Vărădia de Mureş, Stelaşii din Vărădia de Mureş, copiii Grădiniţei din Săvârşin, elevii Şcolii Generale din Vărădia de Mureş, Dubaşii împreună cu Corul Bisericii Ortodoxe din Lupeşti, tineri din corul Bisericii Penticostale Sântana, Dubaşii din Juliţa, corul Bisericii Ortodoxe din Vărădia de Mureş şi nu în ultimul rând reprezentanţi ai corului Liceului Baptist „Alexa Popovici” din Arad.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅