Local

20% din terenul de golf de la F?nt?nele sunt gata!

23.12.2011 ⋅ 0 comentarii

O cincime din terenul de golf de la Fântânele este gata, investiția urmând să fie inaugurată înainte de Paști, în anul 2013.

Construirea unei baze de agrement cu terenuri de golf, piscine şi parcări în comuna Fântânele din judeţul Arad figurează pe lista celor o sută de programe prioritare finanţate din Fonduri Structurale şi de Coeziune.

Valoarea totală a proiectului este de 19,67 de milioane de euro, din care peste 10 milioane de la UE. Peste 4 milioane de euro reprezintă contribuţia autorităţilor locale, iar contribuţia beneficiarului este de circa 5,7 milioane de euro. Beneficiarul acestui proiect este firma SC BELLAVISTA GOLF VILLAS & RESORT SRL, înregistrată înArad.

Scopul proiectului este, potrivit menţiunilor cuprinse în această listă, construirea unei "baze de agrement cu terenuri de golf, de sport, piscine, funcţiuni complementare (club, vestiare, depozite, cabină poartă), căi de acces, parcări, utilităţi aferente bazei de agrement", în comuna Fântânele din judeţuil Arad.

Potrivit proiectului, "dezvoltarea infrastructurii de agrement locale prin crearea unei baze de agrement cu terenuri de golf, terenuri de sport, piscine şi utilităţi aferente în comuna Fântânele" are în vedere "creşterea numărului de turişti şi favorizarea dezvoltării economiei locale" .

De asemenea, este avută în vedere "diversificarea serviciilor turistice în regiune şi crearea unui turism de nişă, prin crearea infrastructurii necesare practicării golf-ului, activitate recreativă cu un potenţial foarte ridicat de atragere a turiştilor străini, practicanţi ai acestui sport".

Totodată, este viztă şi "dezvoltarea economică şi socială a comunei Fântânele şi a judeţului Arad, prin crearea de locuri de muncă în domeniul turismului şi prin crearea condiţiilor prielnice atragerii de investitori locali şi străini".

Termenul de finalizare a proiectului este 8 aprilie 2013.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro