Local

PĂSTRĂTORI DE TRADIŢII

26.12.2011 ⋅ 0 comentarii

Deja celebri în toată ţara, dubaşii din Săvârşin au umplut şi în acest an  uliţele satului, dar şi sufletele noastre cu tumultul colindelor dedicate Naşterii Domnului. Deşi acest ritual cu origini ce se pierd în negura timpului se înscrie într-un neîntrerupt şir de obiceiuri şi tradiţii păstrate cu sfinţenie pe aceste binecuvântate meleaguri, el încântă şi acum prin prospeţimea vocilor tinereşti, prin repertoriul vast şi frumuseţea costumelor populare. Grupul celor douăzeci de flăcăi pornit  de dimineaţă spre a vesti norodului venirea pe lume a Mântuitorului are de străbătut întregul sat, bătând la poarta fiecărui gospodar ce îi aşteptă cu daruri şi bucate tradiţionale. Periplul durează întreaga zi, dar şi noaptea ce urmează, timp în care intreaga comunitate vibrează de vocile puternice izvorâte din piepturile tinerilor dubaşi.

Evident, prima oprire o constituie Biserica, unde feciorii sunt întâmpinaţi de preotul comunităţii, părintele Mădăluţă. De aici, cortegiul porneşte spre Primărie în pragul căreia aşteaptă domnul primar Gheorghe Pleş, împreună cu întreaga echipă ce gestionează treburile comunei, pentru ca mai apoi grupul dubaşilor să se îndrepte spre Castelul Regal.

Aici evenimentele au deja o încărcătură simbolică aparte, la castel urmând a fi primiţi de  Majestatea Sa Regele Mihai. În acest moment  dubaşii sunt urmaţi îndeaproape de un mare număr de persoane ce vor umple spaţiul din faţa reşedinţei regale. Ca de obicei, Majestatea Sa îşi întâmpină musafirii cu multă bunăvoinţă asistând în picioare, în faţa coloanelor ce străjuiesc faţada castelui, la întrega festivitate. La sfârşit, întreaga asistenţă este tratată cu ţuică şi cozonac, grupul dubaşilor  părăsind reşedinţa regală spre celelalte instituţii ale comunei.
Nu vreau să închei aceste rânduri fără a pomeni pe cei care se străduie a păstra vii aceste minunate obiceiuri şi tradiţii locale, simboluri ale identităţii noastre culturale. Am să încep cu însăşi comunitatea, oamenii destoinici ai Săvârşinului care au perpetuat în timp un obicei superb şi cu o mare încărcătură spirituală, gospodarii care au păstrat cu sfinţenie un port popular nealterat de tendinţe, transmiţând din tată în fiu şube, cioareci, cămăşi şi cizme purtate cu fală de flăcăi. Dar dacă tradiţiile au rezistat în fata trecerii timpului prin grija oamenilor, tot ei, oamenii s-au îngrijit şi de păstrarea componentei materiale, în anul acesta dubaşii beneficiind de suportul comunităţii locale în acest sens. Mă refer aici la o iniţiativă a primăriei comunei Săvârşin care s-a îngrijit ca feciorii să îmbrace în acest an straie noi, comandate tocmai la Reşiţa. Artizanii bănăţeni  au recreat cu dibăcie costumele specifice acestor meleaguri, pornind de la tiparele vechi avute drept model. Diferenţa cu greu poate fi sesizată, singurul element ce ar putea fi intiut fiind patina lăsată de trecerea timpului.

De altfel, imaginile surprinse, grăitoare prin ele însele, nu fac altceva decât să întregească un tablou ce cu greu ar putea fi redat doar prin cuvinte.

Crăciun fericit tuturor!

Sursa: Observator.info

Autor: Cristi Păulişan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro