Local

Arădenii se calcă ?n picioare la RAR!

29.12.2011 ⋅ 0 comentarii

Numărul solicitărilor de reînmatriculări auto la Registrul Auto Român (RAR) Arad a crescut de patru ori în ultima săptămână faţă de o perioadă obişnuită, programul instituţiei fiind prelungit cu patru ore zilnic.

Şeful RAR Arad, Ioan Ulici, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că solicitările de certificare a autenticităţii pentru schimbul proprietarilor de autovehicule a crescut începând cu 20 decembrie, după ce a fost adoptată o lege care prevede că acele persoane care cumpără o maşină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă o vor achita cu ocazia primei vânzări.

"De la 30 de solicitări de certificare a autenticităţii pe zi am ajuns la 120. Certificarea este necesară la reînmatricularea auto, în urma schimbului de proprietari", a declarat Ulici.

Programul de lucru al angajaţilor RAR Arad a fost prelungit zilnic cu patru ore, respectiv până la ora 20.00, pentru ca toţi solicitanţii programaţi să îşi poată reînmatricula autoturismele cumpărate până la finele anului.

Potrivit şefului RAR Arad, noua lege privind taxa de poluare nu a intrat încă în vigoare, urmând să fie aplicată doar la 15 zile după publicarea în Monitorul Oficial, lucru care nu s-a întâmplat încă.

Taxa de poluare auto a fost adoptată, în 15 decembrie, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect, astfel că, odată promulgată, legea va intra în vigoare iar românii care cumpără o maşină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă o vor achita cu ocazia primei vânzări.

"Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost aprobat de Camera Deputaţilor în şedinţa de joi şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României", se arăta într-un comunicat din 15 decembrie al ministerului.

Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25 la sută faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.

Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul "poluatorul plăteşte", astfel că noua taxă de poluare "va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă".

"Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege", arăta Ministerul Mediului, în comunicatul citat.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro