Local

Spitalele, care consumă 50% din buget, pot deveni fundaţii sau societăţi pentru a atrage resurse

29.12.2011 ⋅ 0 comentarii

Spitalele, care consumă 50% din buget, pot deveni fundaţii sau societăţi comerciale pentru a atrage resurse, iar fondatorul sau acţionarul unic ar fi administratorul actual, care în majoritatea cazurilor este administraţia locală, potrivit proiectului noii Legi a sănătăţii.

Proiectul noii Legi a sănătăţii, pus în dezbatere publică, aduce schimbări semnificative în sectorul spitalicesc - care consumă aproape 50% din buget - prin modificarea formei de organizare, spitalele putând obţine statut de fundaţie sau chiar de societate comercială pentru a atrage resurse.
"Un alt nivel la care sunt propuse modificări legislative semnificative este cel al segmentului care consumă/utilizează aproximativ 50% din buget, sectorul spitalicesc. Nici aici modificarea legislativă nu solicită fonduri suplimentare de la stat, ci dimpotrivă, poate atrage resurse fără creşterea deficitului", se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Astfel, proiectul prevede posibilitatea modificării formei de organizare a spitalului astfel încât să permită stimularea practicilor eficiente şi penalizarea celor ineficiente.

Fondatorul sau acţionarul unic, în cazul societăţii comerciale, ar fi administratorul actual al spitalului, care în majoritatea cazurilor este administraţia publică locală.

"Această modificare simplă, combinată şi cu modificarea sistemului de asigurări, ar schimba masiv modul de operare al spitalelor, inclusiv prin posibilitatea de a accesa fonduri din piaţa financiară privată", se mai arată în nota de fundamentare.

Noua structură ar permite o mai mare libertate de acţiune echipei manageriale la toate nivelurile, de la personal, inclusiv salarizarea diferenţiată, până la structură şi dotare, menţinând însă proprietatea la nivelul instituţiilor publice. Există însă şi varianta ca, acolo unde se doreşte, să fie atraşi noi parteneri în diferite modalităţi care în prezent nu sunt posibile, potrivit documentului citat.

În acelaşi timp, responsabilitatea echipei manageriale va putea fi mai clar circumscrisă, inclusiv prin includerea unor clauze de răspundere patrimonială în contractul de management, care în structura organizatorică actuală nu pot fi cuprinse.

În plus, aşa cum arată şi practica internaţională, pot fi atrase mult mai uşor fonduri suplimentare de către acele spitale care prezintă planuri de dezvoltare viabile economic, inclusiv prin accesarea de împrumuturi bancare sau prin comasarea resurselor mai multor instituţii sanitare.
Spitalele pot să se asocieze sau să se unească între ele, pot să încheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai mulţi asigurători de sănătate, dar şi contracte de colaborare pentru servicii de sănătate cu alţi furnizori, inclusiv din asistenţa medicală primară şi ambulatorie, se mai precizează în documentul citat.

Proiectul noii Legi a sănătăţii a fost pus, miercuri, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate private şi posibilitatea spitalelor de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială fiind printre principalele modificări.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro