Local

Atenţie la buzunare de Bobotează!

05.01.2012 ⋅ 0 comentarii

Chiar dacă în ziua de Bobotează unii se transformă în oameni mai buni, mai darnici şi mai înţelegători cu cei din jurul lor, alţii capătă instant aspect de infractori care profită de aglomeraţia din jurul bisericilor atât de bine, încât ajung să fure din buzunare, genţi sau sacoşe.

Doamnele care merg la biserică sunt sfătuite să nu îşi lase genţile nesupravegheate sau pe umăr, în spate, ci să le păstreze în faţă şi să le protejeze cu mâna. De asemenea, domnilor care poartă portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor li se recomandă să-şi ţină portofelul într-un buzunar la piept, astfel încât să poată vedea ce se întâmplă în jurul lor.

Dacă sunteţi înconjuraţi şi împinşi de diverşi indivizi schimbaţi-vă imediat locul !

În ceea ce priveşte aglomeraţia creată, hoţii acţionează de obicei în cazul persoanelor abătute, neatente, cu genţi/sacoşe, astfel încât să nu poată riposta în cazul observării furtului. Hoţii de buzunare urmăresc fiecare mişcare a victimei şi caută un moment de neatenţie a acestora, în care să poată opera. Vă puteţi da seama dacă o persoană poate fi un hoţ de buzunare, dacă este agitat, are privirea ca un radar, se uită în jur şi îşi transmite mesaje vizuale cu cei din echipa lui.

Recomandăm persoanelor să-şi ţină geanta sub supraveghere, mai ales că de cele mai multe ori cei veniţi la biserică au asupra lor şi alte sacoşe în care transportă recipientele pentru apa sfinţită şi în îmbulzeala creată pentru a lua apă uită de existenţa genţii cu bunuri.
În general, dacă o persoană îşi ţine geanta în jos, la picioare, hoţului îi este mai greu să o opereze şi poate fi văzut mai uşor.

        Este bine să nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi vreun obiect şi nu discutaţi în prezenţa unor persoane necunoscute despre banii pe care îi aveţi la dumneavoastră deoarece acest lucru atrage atenţia infractorilor şi puteţi rămâne fără bani.

        Pe stradă, evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate şi ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!. Nu ripostaţi la agresivitatea lor!
        Nu purtaţi asupra dumneavoastră, în mod ostentativ, obiecte de valoare care pot tenta infractorii şi adoptaţi o ţinută vestimentară decentă care să nu incite.

        Chiar dacă trebuie să aşteptaţi un timp mai îndelungat pentru a lua apă sfinţită şi se formează cozi lungi, nu apelaţi la un limbaj, atitudini sau gesturi obscene care să genereze agresivitate din partea celor cu care veniţi în contact.

Atrageţi atenţia cu voce puternică atunci când observaţi un hoţ ,,operând,, la buzunarul sau poşeta dumneavoastră sau a altei persoane.

În cazul comiterii unui furt în dauna dumneavoastră sau a altei persoane, apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

Sursa: Observator.info

Autor: Nelu Scripciuc ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro