Local

T?năr arestat după un accident cu o maşină furată, pe care a condus-o băut şi fără permis

12.01.2012 ⋅ 0 comentarii

Un tânăr din Lipova a fost arestat preventiv, joi, pentru 29 de zile, după ce a furat un autoturism pe care l-a condus băut, fără să aibă permis şi a provocat un accident, după care a fugit de la locul faptei.

Suspectul are 19 ani, este din Lipova, iar poliţiştii afirmă că, în cursul zilei de miercuri, a furat un autoturism taxi Dacia Logan şi s-a plimbat pe străzile oraşului până a intrat într-un copac, maşina fiind avariată.

Tânărul a plecat de la locul accidentului, dar a fost prins ulterior de poliţişti, care au constatat că nu are permis şi că este băut.

"A fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind de 1,35 grame/litru alcool în sânge", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce.

Suspectul a fost reţinut şi prezentat, joi dimineaţă, Judecătoriei Lipova, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru furt, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi conducere a unui autovehicul având o imbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro