Local

Baconschi: ?n acest an, alegerea o va face "Rom?nia care munceşte", nu "mahalaua violentă şi ineptă"

16.01.2012 ⋅ 0 comentarii

Teodor Baconschi consideră că un lucru devine clar pentru "toţi românii de bine", respectiv că a început "încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii", el susţinând că alegerea o va face "România care munceşte", nu "mahalaua violentă şi ineptă încolonată"

"După ce ani de zile şi-a etalat figura uzată exclusiv pe ecranele bătrânei Securităţi, Crin Antonescu a trecut în sfârşit la fapte. Mă rog, nu direct - asta ar fi cerut prea mult curaj -, ci prin interpuşi, simpatizanţi ai ordinii noi pe care ne-o pregătesc locotenenţii şi caporalii lui Ion Iliescu. Alături de copilotul său Ponta, a lansat un apel la manifestaţii pentru suspendarea Preşedintelui «în stradă» şi răsturnarea guvernării PDL", scrie prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi pe blogul său într-o postare intitulată "Opoziţia socialistă a trecut în sfârşit la fapte".
El susţine că acţiunea a culminat duminică seară, în centrul Bucureştiului.

"Ca la Londra vara trecută, vajnicii suporteri ai democraţiei de macadam au spart, incendiat, bătut şi au aruncat cu piatră cubică. Nu ştiu dacă au dus democraţia până la capăt, furând plasme pentru a putea urmări mai confortabil analizele atât de fine ale tonomatelor de serviciu. Să fi declanşat soarta SMURD toate aceste nobile pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Antonescu şi Ponta? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost stârnită de dictatura PDL?", adaugă Teodor Baconschi.

Liderul PDL continuă: "Habar n-am. Ştiu însă că un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii. Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic".

În opinia sa, anul care începe va fi crucial pentru România.

"Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii", mai scrie Baconschi.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că începând de luni liderii Uniunii vor cere şi membrilor formaţiunilor lor "să se alăture paşnic protestului public".

"Începând de mâine, vom cere şi membrilor şi susţinătorilor noştri, ai partidelor noastre, ai Uniunii Social Liberale, să se alăture paşnic protestului public, pentru că, în momentul în care Traian Băsescu şi oamenii lui şi-au bătut joc de ani de zile de România în halul acesta, au făcut-o din convingerea stupidă, din convingerea pe care a avut-o şi Nicolae Ceauşescu, că se poate orice în ţara asta, că în ţara asta oricât i-ai călca în picioare pe oameni, oricât le-ai încălca drepturile, oricât i-ai duce până la limita subzistenţei, nimeni nu se revoltă niciodată", a susţinut Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Antonescu a mai spus că partidele din USL nu s-au implicat în organizarea manifestaţiilor din ultimele zile, dar reprezentanţii opoziţiei sunt "solidari" cu oamenii care vorbesc de aceleaşi lucruri ca şi ei.

În 8 octombrie 2011, prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi declara că pentru victoria în alegerile din 2012 este important ca PDL "să se poziţioneze pe eşichierul politic ca principal partid de centru dreapta" şi să fie susţinut de "România care lucrează, nu de România care cerşeşte".

În urma criticilor faţă de această declaraţie, Baconschi explica pe blog, după două zile, că formula "România care cerşeşte" era "o metaforă" şi se referea la "o minoritate care aşteaptă totul de la statul asistenţial", cetăţenii care se lasă cumpăraţi cu doi mici sau o găleată.

"România «care cerşeşte» nu reprezintă nicidecum 50% din populaţie: e vorba de o minoritate care aşteaptă totul de la statul asistenţial. Aici intră şi cetăţenii care sunt la cheremul mitei electorale şi se lasă cumpăraţi cu doi mici sau o găleată. Sunt cei care şed până la brâu în apă, la birt, şi aşteaptă să le salveze bunurile statul, armata, pompierii... mereu alţii, nu ei înşişi. Sunt, în fine, masele de manevră pauperizate ale stângii. Ei trebuie scoşi din mizerie, desprinşi de asistenţă, imunizaţi la mita electorală, dezvăţaţi să cerşească mereu ajutorul statului, adică până la urmă al celor care plătesc taxe şi impozite", explica Teodor Baconschi.

Ulterior, Teodor Baconschi a declarat că nu regretă deloc fraza în care a folosit formula "România care cerşeşte", precizând că s-a referit la "electoratul asistat, care e o victimă de fapt a demagogiei de stânga", fraza fiind "un elogiu adus efotului inteligent".

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro