Profitul realizat de Petrom în România este de-a dreptul nesimţit. Etichetaţi-mă cum doriţi, stângist, comunist, dar consider intolerabil faptul că în ţara care este a doua cea mai săracă din UE (deşi suntem cap la cap cu bulgarii în ce priveşte limita de jos a sărăciei) preţul combustibilului a ajuns la nivelul celor mai bogate state! Şi asta cu susţinerea, permisiunea autorităţilor noastre!

Petrom realizează în cel mai auster an al României cel mai mare profit al său, 887 de milioane de euro, în condiţiile în care la capitolul pierderi trece 150 de milioane de euro pentru închiderea rafinăriei Arpechim şi încă nişte zeci de milioane de euro, amendă de la Consiliul Concurenţei. Unde trăim?! Şi ăsta este doar profitul Petrom, din care se deduc toate cheltuielile, care nu sunt nici ele mici. Statul, la rândul său, câştigă de trei ori mai mult la fiecare litru de benzină decât Petromul, fiindcă aşa este compus preţul combustibilului: din accize, tva şi taxa de solidaritate faţă de cei care au devalizat Bancorex şi care şi-au asigurat bogăţia lor şi a urmaşilor urmaşilor lor pe seama fraierilor care suntem. Preţul conţine, de asemenea, şi o taxă de drum: dar plătim suplimentar rovigneta, o altă taxă pentru aceleaşi drumuri proaste, care îmbogăţesc, de această dată, alţi afacerişti cu tupeu.

Statul este la rândul său părtaş şi beneficiar al jafului nesimţit.   

Am mai spus-o: este o problemă de siguranţă naţională! Preţul benzinei nu îi arde numai pe şoferi, ci pe absolut toţi românii, pentru că se regăseşte în preţul de raft al tuturor produselor, în valoarea tuturor serviciilor! Suntem cu toţii furaţi la drumul mare, pe de o parte de interesele rapace ale unei firme private, pe de altă parte de nesimţirea autorităţilor noastre. Pentru că nu îţi poţi pune întrebarea: dacă cei care exploatează şi vând combustibilul câştigă atât de mult, dacă statul la rândul său câştigă chiar de trei ori mai mult decât ei, de ce nu ne lasă şi pe noi să respirăm?! De ce trebuie să admitem să ne lăsăm salariul pentru un plin de motorină, iar cei care ne jefuiesc cu preţurile nesimţite ridică din umeri şi nu îi interesează decât scornirea de noi motive de scumpire?! Când preţul barilului creşte, la noi combustibilul se scumpeşte; dar se scumpeşte şi când preţul barilului scade. Când leul se întăreşte, benzina costă mai mult. Dar costă mai mult şi când slăbeşte. Când toată Europa ieftineşte combustibilul, noi îl scumpim. Dar îl scumpim şi atunci când toată Europa îl scumpeşte, pentru că, nu-i aşa, e firesc?!
Suntem cetăţeni ai unui stat defect, în care autorităţile se pare că nu au niciun interes să ne protejeze. Ne putem considera, cobai de experimente, ca acel măgar legendar căruia stăpânul îi dădea tot mai puţin să mănânce, doar-doar l-o dezvăţa... Măgarul a murit la o lună după ce n-a mâncat nimic, iar proprietarul său, supărat, a exclamat: -Fir-ar să fie, tocmai acum, când s-a obişnuit să nu mai mănânce?! În povestea asta măgarii suntem noi, românii, iar stăpânii idioţi sunt autorităţile statului şi firmele nesătule pe care le protejează!

Sursa: Observator.info