Local

Bebeluş de o lună, din Chier, spitalizat după ce ar fi fost bătut de mama sa

14.03.2012 ⋅ 0 comentarii

Un copil în vârstă de o lună a fost internat, marţi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, având traumatisme la faţă, după ce ar fi fost bătut de mama sa, care este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului.

Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi de către medicii Spitalului Orăşenesc din Ineu despre cazul unui băieţel de o lună care are traumatisme la faţă şi la ochiul drept, în urma unei agresiuni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce, copilul a fost dus la spitalul din Ineu de către mătuşă, după ce l-ar fi bătut mama sa, ulterior fiind transferat la Arad.


Primele cercetări arată că mama bebeluşului, care are 23 de ani, l-a lovit pe acesta cu palmele peste faţă, provocându-i traumatisme.

Copilul va rămâne internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad câteva zile, în timp ce mama acestuia este cercetată în libertate pentru rele tratamente aplicate minorului.

Politiştii au sesizat şi Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care va face cercetări privind condiţiile în care trăieşte bebeluşul în familie, care locuieşte în satul Chier.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro