Local

Parcul Copiilor - o falsă problemă ridicată de primăria Arad

20.03.2012 ⋅ 0 comentarii

În urma discuţiilor publice din ultima vreme referitor la „relocarea” Parcului Copiilor din municipiul Arad, considerăm că este vorba despre o falsă problemă. Nu înţelegem de ce primăria încearcă să ne convingă de oportunitatea mutării parcului într-un alt perimetru, de vreme ce  se poate amenaja un al doilea parc destinat copiilor. Dacă nu există fonduri pentru această investiţie, atunci trebuie aşteptat până la identificarea lor, deoarece „relocarea” Parcului Copiilor nu reprezintă o urgenţă.

În opinia noastră, primăria trebuie să se concentreze mai mult pe înfiinţarea şi amenajarea unor noi spaţii verzi, mai degrabă decât pe remodelarea celor existente deja, deoarece în acest al doilea caz, rămânem în aceeaşi situaţie gravă, în care un arădean nu beneficiază decât de aproximativ 5 mp de spaţiu verde, când normele europene impun ca la finalul anului 2013, minimul să fie de 26 mp pe cap de locuitor. E adevărat, recensământul din anul 2011 se poate să fi ajutat administraţia în această privinţă, deoarece populaţia Aradului a scăzut cu aproximativ 25.000 de locuitori faţă de anul 2002.

Dacă municipalitatea ar fi fost atât de preocupată de spaţiile verzi din Arad, precum pare în ultima vreme, inclusiv prin alocarea unor sume mult mai mari de bani în buget cu această destinaţie, atunci nu ar fi defrişat poate cea mai poluată zonă a municipiului – Podgoria. Odată cu aşa-zisul „proiect BERD”, care ne îndatorează multă vreme de acum înainte, nu numai că nu au fost amenajate spaţii verzi, aşa cum prevedea proiectul (ne amintim cu toţii de liniile de tramvai înierbate pe care ni le descria primarul Gheorghe Falcă în anul electoral 2008*), dar au fost tăiaţi copacii din această zonă, iar în locul gazonului a fost turnat un strat gros de pietriş, care nu va face decât să sporească gradul de poluare.

De asemenea, ceea ce a mai rămas din Parcul Pădurice, pare să se transforme printr-o investiţie substanţială într-o pădure de alei şi stâlpişori de iluminat, nicidecum într-o oază de verdeaţă, vitală pentru această zonă intens circulată de autoturisme.

Problema Parcului Copiilor seamănă foarte mult cu situaţia din anul 2007, când au fost scoşi toţi arbuştii de pe marginea Bulevardului Revoluţiei, pentru a fi înlocuiţi cu nişte vlăstari. În niciuna dintre aceste două situaţii nu este vorba despre sporirea, sau îmbunătăţirea în vreun fel a situaţiei grave a spaţiilor verzi din municipiu.

Consiliul Local Civic doreşte aşadar să îi amintească administraţiei locale faptul că obligaţia acesteia este să amenajeze noi spaţii de recreere în aer liber atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, şi nu să modifice parcuri care nu au nevoie de îmbunătăţiri. Există suficiente locuri pe malul Mureşului care pot fi amenajate, iar banii necesari cu siguranţă pot fi găsiţi în bugetul municipiului. Milităm aşadar pentru menţinerea Parcului Copiilor în actualul perimetru şi îi sugerăm primăriei să îşi concentreze atenţia asupra unor spaţii care au cu adevărat nevoie de amenajare.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro