Local

Comunicat de presă CLC: "Trei pentru Gheorghe Falcă"

23.03.2012 ⋅ 0 comentarii

Primarul orașului Arad, Gheorghe Falcă, judecat pentru infracţiuni de corupţie de aproape 5 ani de zile, timp în care nu a reuşit să îndepărteze acuzaţiile grave care l-au transformat în inculpat, ne spune acum din fotoliul de primar că „Aradul are nevoie de trei oameni noi”. Bineînţeles, el nu se află printre cei care trebuie să fie înlocuiţi de pe lista PDL-ului, deoarece el este cel care întocmeşte acestă listă.

După ce a promovat in Consiliul Local Municipal consilieri precum Schill, Biringer, Tabuia, Şerb, Vlaicu-Hergan, Bonca, Chirilov, Gligor, Maxim, Roşu, sau Cismaşiu, vrea să pară că le dă o şansă unor oameni cu proiecte, numai pentru a ne cumpăra îngăduinţa şi voturile.

Din păcate câţiva oameni valoroşi, cu viziune, preocupaţi de viitorul urbei, au căzut în plasa cusută cu viclenie de Gheorghe Falcă. După ce a încercat ani de zile să înăbuşe orice iniţiativă a societăţii civile, ba chiar să îi acuze pe cei proveniţi din acest mediu de interese politice ori de câte ori veneau cu iniţiative, acum s-a transformat într-un „veritabil” promoter al persoanelor care provin din acest mediu. A început să îşi deseneze singur o societate civilă, care să i se supună asemeni membrilor de partid, atunci când a înfiinţat aşa-zisul „Board al primarului”. Respectiva structură s-a dovedit a fi complet sterilă.

A crescut un „ong-ist” de profesie precum Glad Varga, pentru ca la inevitabila aşezare pe lista electorală a numelui său, să pară că a adoptat un reprezentant al societăţii civile. De altfel Glad Varga a omis să menţioneze în amplul CV înscris pe site-ul „3 pentru Arad”, că este membru PDL, şef de cabinet al deputatului PDL Adrian Niţu şi fost secretar al organizaţiei de studenţi PDL la nivel naţional. A înşiruit materiile pe care le-a studiat la facultate, dar a uitat să se laude cu realizăile sale politice.

De asemenea Adrian Manta, un alt coleg de partid al primarului Gheorghe Falcă, a uitat să precizeze în CV-ul înscris pe site-ul sus amintit, că face parte din  Biroul Permanent Județean de Tineret al PDL, unde ocupă funcția de secretar executiv al Biroului Permanent din Colegiul 5.

Un alt candidat „pentru Arad”, aflat sub oblăduirea lui Gheorghe Falcă, este chiar consilierul personal al acestuia, Cătălin Lazurcă. Nu va fi aşadar o surpriză pentru noi atunci când numele mai sus menţionate vor fi desemnate de „comisia de specialişti” pentru a face parte din lista eligibilă a PDL pentru alegerile locale.

Prin acest proiect, actualul primar ne demonstrează că a receptat semnalele cetăţenilor care nu mai au încredere în politicieni, dar încearcă să falsifice opţiunile, să îi camufleze pe apropiaţii săi (membri sau nu de partid) în reprezentanţi ai societăţii civile.
Consiliul Local Civic nu poate decât să condamne acest simulacru de listă cu propuneri de nume făcute arădenilor, prin care nu se doreşte altceva decât  „fentarea” dorinţei opiniei publice.

În loc să încerce să ne păcălească, îi sugerăm domnului Gheorghe Falcă să se ocupe mai mult de procesul penal în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu şi îi amintim că următoarea înfăţişare în faţa instanţei va avea loc peste câteva zile, în 26 martie.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro