Local

The Barbican Piano Trio din Londra ?n premieră pe scena Filarmonicii arădene

27.03.2012 ⋅ 0 comentarii

La împlinirea a 25 de ani de activitate concertistică internaţională, The Barbican Piano Trio, unul dintre cele mai apreciate ansambluri londoneze de muzică de cameră, îşi înscrie debutul pe scena Filarmonicii arădene. Sophie Locket (vioară), Robert Max (violoncel) şi James Kirby (pian), membrii cunoscutului trio cu pian, sunt invitaţii orchestrei simfonice în concertul de Joi, 29 Martie 2012, de la ora 19.00, unde vor interpreta o partitură unicat din repertoriul concertistic mondial, Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian de Ludwig van Beethoven.

Bach, Beethoven şi Dvorak

Considerată un adevărat triumf al tehnicii compoziţionale şi dedicată unuia dintre cele mai în vogă aparate camerale ale vremii – trio-ul cu pian - partitura beethoveniană este o ofertă extrem de generoasă pentru serile clasice de audiţie.

În programul acestei săptămâni ea este însoţită de Concertul pentru două viori în re minor de Johann Sebastian Bach, în interpretarea violoniştilor Ştefan şi Artemiu Opriţa Şimonca şi de una dintre marile preferinţe ale publicului de pretutindeni, Simfonia a VII-a de Antonin Dvorak.

Iniţiativa repertorială îi apartine dirijorului şi violoncelistul Robert Max, oaspete al Filarmonicii de mai bine de un deceniu, care în această seară îşi asumă soloul violoncelistic al partiturii beethoveniene şi girează deopotrivă versiunile dirijorale ale celor trei ópusuri de pe afiş. Pentru performanţa din triplul beethovenian, Robert Max este însoţit de celebrul său instrument de concert, un exemplar Stradivarius din 1726, cunoscut sub numele “Comte de Saveuse”.

Robert Max desfăşoară o carieră multiplă  ca dirijor, violoncelist şi interpret de muzică de cameră. Se face remarcat ca solist pe întreg teritoriul Regatului Unit, în Europa, Rusia şi SUA şi este violoncelistul Trio-ului Barbican din 1987. Robert Max este director muzical al Orchestrei simfonice din Oxford  şi dirijor al orchestrei simfonice  Royal Holloway, a Universităţii din Londra.  

Robert Max a studiat violoncelul la Royal Academy of Music din Londra cu Florence Hooton, la Royal Northern College of Music cu Ralph Kirschbaum si la Juillard School cu Zara Nelsova. Predă instrumentul la Junior Academy, îndrumă clase de muzică de cameră la MusicWorks şi este prim violoncelist la London Chamber Orchestra.

Robert Max colaborează în mod regulat cu orchestra de cameră Covent Garden, cu London Chamber Orchestra şi the BBC Concert Orchestra.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro