Local

?Săptăm?na Păm?ntului?, sărbătorită și la Arad. Autoritățile vor organiza mai multe evenimente și vor stinge lumina

29.03.2012 ⋅ 0 comentarii

Peste 2.000 de persoane, majoritatea elevi, sunt aşteptate să se implice în acţiunile pregătite în cadrul celei de-a doua ediţii a „Săptămânii Pământului” care va avea loc în perioada 30 martie – 6 aprilie, la Arad.

Pentru a marca faptul că Aradul apare pe harta Earth Hour (Ora Pământului), sâmbătă, iluminatul public stradal va fi oprit între 30 şi 60 de minute, în aşa fel încât să nu afecteze traficul.

„Este vorba de iluminatul public de pe clădirea Primăriei cât şi a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, dar şi porţiunea dintre cele două clădiri pe Bulevardul Revoluţiei”, a declarat Claudia Macra, city manager în cadrul Primăriei Arad. Grupul de iniţiativă pregăteşte o mulţime de surprize arădenilor cum ar fi: acţiuni de împădurire la Pădurea Ceala (31 martie, 3 aprilie), un concurs de orientare turistică (3 aprilie), expoziţii şi vernisaje într-unul dintre centrele comerciale ale oraşului, şi un workshop pe problemele de mediu.

În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituţii şi companii din întreaga lume sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour.

Sursa: Observator.info

Autor: adevarul.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro